Sâmbătă, în acelaşi loc în care şi-a lansat candidatura pentru primul mandat la Preşedinţie - Parcul Prefecturii, Traian Băsescu s-a prezentat în faţa câtorva mii de constănţeni şi susţinători din judeţele limitrofe cu sufletul deschis, pregătit să-i convingă că merită să mai conducă România încă cinci ani
„Am să ştiu dacă am fost un preşedinte bun în primul mandat doar dacă mă expun pentru al doilea mandat. Vreau ca primul mandat să fie confirmat de al doilea", a afirmat şeful statului în faţa susţinătorilor.
Ales primul oraş pentru lansarea oficială a candidatului Traian Băsescu în cursa pentru un al doilea mandat în fruntea ţării, Constanţa l-a primit cu braţele deschise, în parcul de la Prefectură. Locul, plin de încărcătură simbolică, i-a purtat preşedintelui noroc.
În fiecare week-end, până la finalul campaniei, şeful statului a decis să se prezinte în faţa cetăţenilor din oraşele în care acesta s-a format. „Mi s-a părut că este o chestiune de suflet să încep campania electorală pentru al doilea mandat mergând în oraşele în care m-am şcolit. Poate şi sentimentalismul unui bărbat matur, la 58 de ani, a avut o parte importantă în această decizie".
Entuziast, plin de energie, pe un frig pătrunzător, preşedintele Traian Băsescu, împreună cu echipa democrat-liberală de la Cotroceni, alături de parlamentarii constănţeni şi de aleşii locali din judeţul de la malul mării, a urcat, ieri, pe scenă, în ropotele de aplauze ale susţinătorilor veniţi din judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea şi Brăila să-i fie aproape celui care le-a promis că în cel de-al doilea mandat se va preocupa de modernizare instituţională. Alături de preşedinte au fost prezenţi Elena Udrea, Emil Boc, Adriean Videanu, Monica Macovei, Teodor Stolojan, Sorina Plăcintă, Theodor Paleologu, Traian Ungureanu, Vasile Blaga şi cei patru parlamentari constănţeni, împreună cu primarii PD-