Ultimele negocieri înaintea summitului din decembrie, de la Copenhaga, privind protecţia climei, au loc luni la Barcelona cu diferenţe majore de viziune între marile puteri ale lumii. Şeful Comisiei interguvernamentale pentru schimbarea climatică al ONU, Rajendra Pachauri, a declarat că " le-am oferit liderilor lumii toate datele ştiinţifice de care au nevoie. Dar ştiinţa a fost pusă de-o parte şi înlocuită cu miopie politică, fiecare ţară încercând să îşi apere interesele pe termen scurt. Se tem să ducă mai departe negocierile pentru că acest lucru le-ar afecta aceste interese ".

Ţările în curs de dezvoltare vor ca tratatul de la Copenhaga să fie o extensie a tratatului Kyoto, în timp ce ţările puternic industrializate vor un acord complet nou.

Protocolul de la Kyoto (1997), acord internaţional semnat de 161 de tţări, stabileşte termenii şi regulile de punere sub control a gazelor ce determină efectul de seră al Terrei. Protocolul exprimă dorinţa ca până în anul 2012 cantitatea medie de gaze cu efect de seră (principalele şase gaze) să fie redusă cu 5,2% sub nivelul înregistrat în anul 1990.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a zis că "d acă vom ajunge la un acord pe patru elemente politice, acest lucru ar fi un succes uriaş pentru schimbarea climatică ", în timp ce danezii şi britanicii vor să plece de la Copenhaga cu acorduri scrise, legale.

Principalele diferenţe de opinie între state sunt: cât ar trebui să reducă ţările dezvoltate emisiile de gaze, cu câţi bani ar trebui ţările bogate să le ajute pe cel sărace astfel încât să îşi reducă emisiile de gaze şi până unde ar trebui să se meargă cu reducerea acestor emisii de gaze.

Uniunea Europeană a fixat un plafon de 100 de miliarde de euro pe an pentru finanţarea ţărilor cele mai sărace în scopul de a le ajuta să gestioneze efectele încă