Bucureştenii vor avea piste pentru biciclişti. Administraţia Străzilor Bucureşti, va investi 5,9 milioane de euro pentru a trasa 70 de kilometri de piste pentru biciclişti. Preşedintele Asociaţiei Bate Şaua, George Culda spune la RFI că decizia de a construi aceste piste este bună însă ele ar trebui făcute la standarde europene, pe carosabil şi nu pe trotuar, unde în prezent sunt ocupate de maşini parcate şi trecători.

"Chiar dacă există o intenţie bună din partea Administraţiei Străzilor să facă benzi de biciclete, chiar dacă ei şi-au obţinut finanţare nu depinde de ei să se schimbe legislaţia, astfel firmele de construcţie vor face proiectele la standarde romaneşti şi s--ar putea să avem surpriza să facă pistele tot pe trouare" spune preşedintele Asociaţiei Bate Şaua, George Culda.
Pistele speciale pentru biciclişti vor fi amenajate pe Şoseaua Mihai Bravu, B-dul Ştefan cel Mare, Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanţilor, Calea 13 Septembrie, B-dul Ghencea, Strada Braşov, Drumul Taberei, Şoseaua Virtuţii, B-dul Timişoara şi Calea Crângaşi.
Pistele vor fi marcate cu bandă performantă adezivă de culoare galbenă şi din termoplast alb, iar la intersecţia a 12 mari bulevarde vor fi montate şi semafoare. . Preşedintele Asociaţiei Bate Şaua, George Culda
Bucureştenii vor avea piste pentru biciclişti. Administraţia Străzilor Bucureşti, va investi 5,9 milioane de euro pentru a trasa 70 de kilometri de piste pentru biciclişti. Preşedi