Cel mai important paradox al politicii autohtone ramane probabil acela ca, desi oligarhica, neparticipativa, zgomotoasa, corupta si risipitoare de resurse, nu o data abuziva, democratia noastra exista, e autentica si palpabila. Cu alte cuvinte, proiectul utopic in numele caruia au murit niste oameni in timpul schimbarii brutale de macaz si dupa aceea a devenit realitate. Sigur ca nu avem o democratie asezata, deplin transparenta, rationala, consecventa si coerenta, ba nici macar credibila nu este mereu. Cu toate acestea, este bine de constatat ca – asa peticita si rupta pe ici, pe colo, prin partile esentiale, cum este – ea exista; iar acest lucru nu este oriunde si oricand la indemana.

In al doilea rand, remarc faptul ca, in cei douazeci de ani de agitatie si nevroza, romanii au izbutit totusi – asa, cu partidele lor inconsistente, liderii aroganti si limitati, baronii macinati de meschine interese de gasca, cetatenii votanti apatici sau dezolati, cu milioanele de carcotasi de pe margine, cu hemoragia de romani satui de experimente si porniti spre alte teritorii sa-si caute fericirea etc. – sa isi plaseze tara pe cea mai favorabila orbita din istoria lor. Astazi suntem aliati cu puterea dominanta unipolara a lumii – SUA – si facem parte, de cativa ani deja, din clubul select al Comunitatii Europene. Nimic din intreaga noastra istorie – nici o conjunctura geopolitica favorabila – nu ne-a situat la fel de bine vreodata, indreptatindu-ne sa speram intr-o si mai buna realizare a vietii noastre colective si a celei individuale, a fiecarui cetatean din Romania.

In al treilea rand, apartenenta noastra la UE, reprezentarea noastra in Parlamentul European si toate celelalte forme de participare romaneasca la institutiile comunitare, ca si dobandirea cetateniei europene de catre fiecare roman prin insasi sansa de a beneficia de cetatenia romaneasca