Sportul românesc îşi numără medaliile cu nici o mie de zile înainte de JO 2012. Gimnastul de la Dinamo este singurul român care a cucerit două titluri mondiale la seniori în disciplinele olimpice. O comportare deosebită a avut tânăra halterofilă Roxana Cocoş, care a obţinut zece medalii anul acesta, dintre care patru au fost de aur! În primul an de după Jocurile Olimpice, sportivii români au câştigat la seniori, până la apariţia acestor rânduri, 89 de medalii la CM, dintre care 22 de aur, respectiv 149 la CE (52 de titluri continentale). „Grosul“ acestora a fost adus însă nu în discipline care figurează în programul JO, ci la arte marţiale (131), respectiv modelism-aeromodelism (44) şi radioamatorism (17).
GIMNASTICĂ
Marian Drăgulescu (Dinamo) şi-a făcut o revenire triumfală în competiţiile internaţionale, obţinând titlul mondial la sol şi la sărituri. La al doilea aparat s-a înregistrat o premieră pentru România, locul 2 fiind ocupat tot de un gimnast de-al nostru, Flavius Koczi (Dinamo). În absenţa Sandrei Izbaşa, accidentată, la feminin în prim-plan s-a aflat mezina Ana Porgras (Galaţi), care a luat bronzul la paralele.
ATLETISM
Nicoleta Grasu (aruncarea discului) a obţinut singura medalie la CM de seniori desfăşurate la Berlin, în luna august. Sportiva cu dublă legitimare (Dinamo şi Farul) rămâne, alături de maratonista Constantina Diţă, campioana olimpică en-titre, una dintre pretendentele României la clasarea pe podium la JO Londra 2012. La senioare clasări bune au înregistrat Monica Stoian (suliţă, locul 4) şi Angela Moroşanu (locul 8, 200 mg), iar Marian Oprea (triplusalt) şi-a reluat antrenamentele după o accidentare care l-a ţinut departe de stadion în 2009.
BOX
An negru pentru băieţi, care n-au reuşit să reia seria succeselor la CM. Singura medalie, de bronz, i-o dato