Am 48 de ani si stau pe marginea râului, unde, vorba lui Sun Tze, dacă ai rabdare, cadavrul duşmanului tău nu va întârzia să apară, plutind la vale. Parcă deja se vede ceva in zare. – interviu cu Vasile Dancu
Pe Vasile Dancu il stiu de ani buni – mai exact de pe la inceputul anilor 90, cand am colaborat la revista „NU” unde el publica primele sondaje de opinie de pe vremea aceea. Ulterior, durmurile ni s-au despartit, prin voia sortii, dar am ramas amici. Socul cel mare a venit cand am aflat ca acceptase propunerea lui Nastase si intrase in guvernul PSD. Ceva, undeva, nu rima cu Vasile pe care il stiam. Dezamagirea a fost crunta. Am mai povestit, de vreo doua ori, la o bere, fara nici un rezultat. Am ramas, fiecare, pe baricada sa. L-am mai criticat – uneori chiar dur – prin felurite ziare. Nu s-a suparat. Stia de ce-o fac. Anul acesta am avut prilejul de a sta de vorba inca o data, mai pe indelete. Am inceput, cat de cat, sa ne intelegem. Eu pe el, cel putin. Ceea ce veti citi mai jos sunt fragmente dintr-o conversatie mult mai lunga. Am cazut, insa, de comun acord, ca unele lucruri raman mai bine intre patru ochi. Deocamdata, cel putin.
„Partidele sunt organizate cu fata spre lider si cu spatele spre popor”
Zici pe blogul tau, intr-o poezie care, la vremea ei, a facut (pe buna dreptate) furori, asa: “intr-o zi, tot o sa se prinda ca nu esti unul de-al lor”. S-au prins. Mai tarziu, dar s-au prins. Si poemul cu pricina a aparut, insa, dupa gusturile mele, cam tarziu. Ce-ai cautat, insa, acolo, printre “ei”, in primul rand? Vasile Dancu pe care-l cunoscusem la inceputul anilor ’90, la “NU”, nu avea ce sa caute intr-un guvern Adrian Nastase. Ce-a fost in capul tau? Cum ti-ai justificat optiunea in oglinda? Si sa nu-mi spui ca nu stiai in ce te vari.
Nu stiu nici acum prea bine ce căutam. Am plecat la Guvern după multe framântari si cu promisiun
