Noul sediu central al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România s-a dovedit a fi neîncăpător pentru mulţimea de oameni venită să participe la inaugurarea obiectivului, eveniment la care a fost prezent şi preşedintele Traian Băsescu.
Înfiinţată în 1990, UDTTMR este o organizaţie etno-confesională care, după cum sublinia şi preşedintele Varol Amet, are, în premieră, un sediu nou, o construcţie polivalentă cu o suprafaţă utilă de 900 de metri pătraţi. Întrucât pe 29 octombrie a fost Ziua Naţională a Turciei, statul modern turc fiind opera lui Mustafa Kemal Ataturk, în curtea sediului UDTTMR a fost dezvelit, sâmbătă, monumentul reprezentând bustul marelui om politic turc. Prezent la eveniment, ambasadorul Turciei la Bucureşti, Aise Sinirlioglu, şi-a exprimat gratitudinea faţă de şeful statului român, Traian Băsescu, şi celelalte autorităţi care au susţinut realizarea acestui proiect. „Pentru prima dată, UDTTMR a intrat în posesia unei clădiri proprii, ceea ce va permite derularea activităţii în condiţii mai bune", a conchis demnitarul turc.
Legături în timp
Întâmpinat cu aplauze şi urale, primit cu multă afecţiune de etnicii turco-tătari, şeful statului a ţinut să sublinieze că prezenţa sa la acest eveniment nu are nimic electoral. Rememorând etape din viaţa sa, Traian Băsescu a vrut să demonstreze că respectul şi legătura lui şi a familiei sale cu comunitatea musulmană datează de mult şi vor exista permanent. Pornind de la aspecte ce caracterizează Dobrogea, locul în care respectul reciproc între majoritari şi minoritari este definitoriu, preşedintele României a punctat câteva lucruri mai puţin cunoscute de români. „Între mine, familia mea,şi comunitatea dumneavoastră este o legătură strânsă. În primul rând, pe vremea când eram pe mare, având o soţie foarte tânără, neexperimentată, copiii mei au crescut în casă la Zemine (n.r. Zemine Be