Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calculul consensului

Publicat in Romania Libera, luni 2 noiembrie 2009 ·

Referendumul de modificare a Constitutiei, programat sa aiba loc simultan cu alegerile prezidentiale, a declansat dezbateri aprinse referitoare la solutiile constitutionale potrivite. Au fost aduse argumente in favoarea unui parlament cu o singura camera si a restrangerii numarului de parlamentari si argumente pentru mentinerea sistemului bicameral cu, eventual, modificarea numarului celor alesi. Dar argumentatia in favoarea unei solutii constitutionale sau a alteia este de multe ori viciata de interese legate de alegerile prezidentiale. Comparatiile cu solutiile adoptate in alte tari europene sau extraeuropene nu ne ajuta foarte mult deoarece in lume functioneaza cu la fel de mult succes si o formula si cealalta. Care ar putea sa fie in aceste conditii criteriul care sa ne permita sa alegem o solutie in cunostinta de cauza?

In mod poate surprinzator pentru multi, economistii au pretentii intemeiate ca pot sa contribuie la aceste dezbateri si la identificarea solutiilor optime. De cateva decenii, economistii au inceput sa-si foloseasca conceptele si instrumentele dezvoltate in analiza schimburilor si a deciziilor economice pe care le iau indivizii, aplicandu-le in domenii extraeconomice. Rezultatele au fost adesea remarcabile. Pentru domeniul politicii, observatia de baza care intemeiaza stiinta "economiei constitutionale" este aceea ca oamenii sunt dispusi sa coopereze unii cu altii intrucat cooperarea le aduce beneficii. Piata si statul sunt instrumente prin care cooperarea este organizata si facuta posibila. In vreme ce piata pune in valoare diferentele intre abilitatile individuale, care duc la specializare si schimb reciproc avantajos, statul este zona de cooperare pentru obtinerea unor "bunuri" comune precum apararea si ordinea publica.

Decizia individuala privind actiunea comuna (care este de natura politica) este asemanatoare deci

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, întrebat dacă România ar trebui să ceară focoase nucleare, ca Polonia: Pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei / Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum 2 ore
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 5 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Două contestații privind candidaturile lui Nicușor Dan și Crin Antonescu, respinse de CCR

Ziua Constanta acum 16 minute
Curtea Constituțională a Românie informează că în ședința din data de 14 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere două contestații. Potrivit

Claudiu Târziu contestă candidatura lui George Simion: „Trebuia un candidat cu şanse mai mari”

Adevarul acum 39 minute
Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al AUR, Claudiu Târziu, a declarat, vineri, că partidul său ar fi trebuit să aleagă „un candidat cu şanse mai mari” pentru alegerile prezidențiale din luna mai.

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum o ora
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 4 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Bolojan deschide grădina și interiorul Palatului Cotroceni pentru vizitatori: E un semn de respect

Wall-Street.ro acum o ora
Începând cu a treia săptămână din luna martie, grădina și interiorul Palatului Cotroceni vor fi deschise vizitatorilor, a anunțat Bolojan. "La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafaţă, inclusiv interioarele, vor f

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°