Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HANDBAL: Voina remarcă doar rezultatul, nu şi jocul Oltchimului

Publicat in Adevarul, luni 2 noiembrie 2009 ·

Radu Voina, antrenorul principal al celor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost mulţumit de rezultatul obţinut aseară în Liga Campionilor, 31-27 cu rusoaicele de la Zvezda, dar nu şi de jocul prestat de formaţia sa.

„Dacă este de reţinut ceva în partida de astăzi, în primul rând ar fi rezultatul, chiar dacă şi el a fost obţinut cu multe greşeli făcute pe tensiunea şi presiunea acestui joc. Felicit echipa lui Trefilov pentru lupta care au dat-o cu noi, a dovedit încă odată că este o echipă periculoasă”, a declarat Radu Voina. „Grupa este echilibrată, noi avem patru puncte, dar nu trebuie să subestimăm echipa din Gyor. În ciuda aparenţelor, vom avea un meci greu, dar sperăm să strângem încă două puncte pentru a avea un sfârşit de an mai fericit”, a mai spus tehnicianul galacticelor.

Voina s-a arătat îngrijorat de accidentarea suferită de Elisei, dar speră ca jucătoarea să fie aptă pentru meciul de duminică. „Sperăm să nu fie decât o accidentare recuperabilă, pentru că avem nevoie de Alice în meciul de duminica viitoare. Asemenea lucruri se întâmplă la orice echipă, Alice este o jucătoare de temperament, de care avem mare nevoie”, a spus Voina.

Citeşte cronica meciului:"Galacticele" au minat "tancurile ruseşti"

Alte declaraţii:

“Am jucat bine atât în apărare cât şi în atac. Am greşit la anumite faze ale meciului, dar important este că am câştigat. Trebuie să muncim în continuare pentru a câştiga şi următoarea partidă” - Rehina Shymkute.

„Am fost mai tehnice decât adversarele noastre, a fost un meci foarte greu, mă bucură că am obţinut o nouă victorie în Ligă” - Gaby Szucs

„Toată săptămâna am repetat pentru jocul cu Zvezda, din fericire pentru noi, nu le-au ieşit contraatacurile, ne-am repliat foarte bine atât în faza de atac cât şi în apărare. Am făcut un pas mic spre calificarea în următoarea fază, dar greul abia acum începe” - Iu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 13 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 9 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 12 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 4 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august

News.ro acum 8 ore
Ucraina nu pare să se aştepte la o încetare a ostilităţilor prea curând, în ciuda cuvintelor optimiste ale emisarului american Steve Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a depus marţi în Rad

CSM a dat aviz negativ proiectului privind modificarea pensiilor magistraților

Ziua Constanta acum 10 ore
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților privind modificarea pensiilor magistraților. Potrivit unui comunicat al CSM, proiectul cu privire la pensiile magistra

Vremea

București
acum

mie.

7°/28°
joi

9°/22°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

mie.

7°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

10°/27°
joi

12°/25°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

mie.

9°/24°
joi

13°/27°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/19°