Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două camere în 2009, la preţul din 2008 al unei garsoniere

Publicat in Adevarul, luni 2 noiembrie 2009 ·

Un apartament de două camere în Capitală costă astăzi, în medie, 69.286 de euro. În aceeaşi perioadă a anului trecut, cu aceşti bani puteai cumpăra doar o garsonieră

Citiţi şi

Preţurile locuinţelor vechi scad din nou

O altă diferenţă faţă de anul trecut constă în faptul că atunci preţurile pe segmentul rezidenţial vechi scădeau de la o lună la alta şi cu 10%. Spre comparaţie, evoluţia din ultimele şase luni este una mai degrabă de stagnare, potrivit unui raport al site-ului AnunturiParticulari.ro.

Astfel, în luna octombrie, preţul mediu solicitat pentru o garsonieră a fost de 46.200 de euro, iar pentru un apartament de două camere – 69.300 de euro. Pentru apartamentele cu trei camere, proprietarii au solicitat în medie un preţ iniţial de 94.300 de euro, iar pentru patru camere – 123.800 de euro.

Volumul ofertelor, în scădere

Scăderea numărului de locuinţe scoase la vânzare influenţează în mod direct evoluţia preţurilor. Astfel, reducerea numărului de oferte poate fi văzută ca o tendinţă de echilibrare a ofertei cu nivelul cererii.Faţă de luna septembrie, volumul total de apartamente scoase la vânzare s-a redus cu 18%. În octombrie au fost scoase pe piaţă cu 21% mai puţine garsoniere şi cu 15% mai puţine apartamente de două camere. Numărul ofertelor de trei camere s-a redus cu 16% , iar pentru apartamentele cu patru camere, diminuarea a fost de 29%.

Comparativ cu anul trecut, numărul ofertelor apărute pe piaţă a scăzut semnificativ. În octombrie 2008, pe piaţă erau scoase cu 42% mai multe oferte decât în 2009. Numărul garsonierelor nou apărute pe piaţă s-a redus cu 50%. Au fost scoase spre vânzare cu 40% mai puţine apartamente de două, respectiv de trei camere, iar numărul ofertelor de patru camere a scăzut cu 36%.

„Prima Casă”, un program insuficient

De la lansarea programului guvernamental, pe piaţa din Bucureşti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 43 minute
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 2 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Ministrul Sănătății: Primele măsuri de reformă în sistemul sanitar intră în vigoare de la 1 august, după o serie de consultări

Mediafax acum 19 minute
„La 1 august o parte dintre măsuri vor intra în vigoare și sigur până la finalul anului celelalte. Vorbim aici despre o primă ordonanță care modifică Legea 95, pe care ne propunem să o avem disponibilă până la finalul lunii august și apoi actele nor

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 4 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Nicuşor Dan: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale / Statul român trebuie să vină cu noi probe

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Dan consi

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°