Festivalul Naţional de Teatru se desfăşoară până duminică, 8 noiembrie. Zeci de evenimente dedicate teatrului vor avea loc în fiecare zi, începând de la ora 10.00, până noaptea târziu: lansări de carte, conferinţe şi spectacole. Programul celei de-a 19-a ediţii a fost alcătuit în aşa fel încât spectatorii să poată ajunge la mai multe reprezentaţii, în aceeaşi seară.
În weekend s-au jucat deja spectacole de teatru precum „Cântăreaţa cheală“, în regia lui Jean-Luc Lagarce (Cie Les Intempestifs, Franţa), „Ioana şi focul“, regizat de Cătălina Buzoianu (Teatrul de Comedie Bucureşti), „Orfeu şi Euridice“, montat de Alexandru Darie la Teatrul Bulandra din Bucureşti şi „Cântăreaţa cheală“, producţie a Teatrului Naţional „Lucian Blaga“ Cluj-Napoca, pus în scenă de Tompa Gábor. În secţiunea „Opera Revival“ a fost programată producţia „Macbeth“, în regia lui Petrică Ionescu, la Opera Naţională Bucureşti.
Singura companie invitată în festival, „Les Intempestifs“ şi-a prezentat deja spectacolul, de două ori, la Teatrul Odeon. De aceea, săptămâna aceasta va fi acaparată exclusiv de trupele româneşti. Au rămas multe producţii importante care îşi aşteaptă publicul.
Vedetele festivalului
Săptămâna debutează în forţă. Cele mai importante spectacole programate astăzi sunt semnate de Tompa Gábor şi Radu Afrim. „Cântăreaţa cheală“, producţie a Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ Cluj-Napoca, în regia lui Tompa Gábor, are programată o reprezentaţie, de la ora 18.00, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra, iar „Lucia patinează“, montat de Radu Afrim la Teatrul „Andrei Mureşanu“, Sf. Gheorghe, se joacă de la ora 18.30 şi ora 21.00, la Opera Naţională Bucureşti.
Tot astăzi mai sunt programate: „Krum“, regia Cristian Theodor Popescu (Teatrul Naţional Târgu Mureş), „Trei surori“, regia Ada Lupu (Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“,