Una dintre primele reglementări ale noii puteri instalate în România după 1990 a fost să acorde fiecărui cetăţean dreptul de a călători în afara ţării. Acum, la 20 de ani după Revoluţie, poate părea un lucru minor, dar atunci, pentru o naţie care stătea cu ochii mijiţi în televizoarele alb-negru la programele bulgarilor, sârbilor sau ungurilor sau răsfoiau pe furiş revistele aduse pe sub mână de afară pentru a mai ridica un colţ al cortinei care-o despărţea de
Una dintre primele reglementări ale noii puteri instalate în România după 1990 a fost să acorde fiecărui cetăţean dreptul de a călători în afara ţării. Acum, la 20 de ani după Revoluţie, poate părea un lucru minor, dar atunci, pentru o naţie care stătea cu ochii mijiţi în televizoarele alb-negru la programele bulgarilor, sârbilor sau ungurilor sau răsfoiau pe furiş revistele aduse pe sub mână de afară pentru a mai ridica un colţ al cortinei care-o despărţea de lumea liberă, a fost o eliberare.
Unul dintre simbolurile intrării în lumea liberă a fost paşaportul, micul carneţel cu coperte verzi (la acea vreme) greu de obţinut şi de folosit în timpul comunismului şi care, iată!, acum putea fi luat de oricine. Printre milioanele de oameni care au stat la cozi sa-şi ridice paşaportul există şi acum români care şi-au luat carneţelul în anul 1990 şi care nu au ieşit niciodată din ţară.
Poate că ştiau şi atunci că nu vor avea bani să călătorească, poate că nu, nu mai contează. Paşaportul a devenit normalitatea noului tip de viaţă, la fel ca portocalele la aprozar, carnea la gostat fără coadă sau desenele animate în fiecare zi la televizor.
Teoretic, puteai obţine paşaport, practic era aproape imposibil
A fost decretul-lege nr.10 din 8 ianuarie 1990 privind regimul paşapoartelor şi al călătoriilor în străinătate. Acesta abroga actul care-i ţinea practic închişi între graniţe pe români, res
