Dublul campion european la caiac-canoe Florin Mironcic se retrage din activitatea sportivă la doar 28 de ani. Singurul român campion continental într-o probă de simplu, după „era Patzaichin“, va primi din partea clubului Dinamo un post în Poliţia din Braşov. Adevărul Sporturi: Se zvoneşte că te retragi pentru a intra în poliţie. Este adevărat?
Florin Mironcic: Da, la un moment dat trebuia să fac şi pasul acesta, iar intrarea în poliţie a survenit oarecum în mod logic, pentru că aveam deja grad, fiind legitimat la Dinamo.
Când şi ce te-a determinat să iei această decizie la doar 28 de ani?
Mă gândeam de ceva vreme, dar m-am hotărât abia acum, deoarece s-au adunat mai multe lucruri în ultima perioadă care m-au făcut să spun stop. A contat destul şi faptul că domnul Patzaichin nu a mai rămas la lotul naţional...
A încercat cineva să te facă să te răzgândeşti?
Prietenii şi familia au fost de acord cu mine şi chiar m-au încurajat să fac asta. Am avut o discuţie şi cu cei din federaţie, dar argumentele lor pentru a mă face să continui nu au fost destule.
Ce şanse mai sunt să revii pentru Jocurile Olimpice de la Londra?
Din punct de vedere fizic nu ar fi nicio problemă să mă întorc pe apă. Aş putea-o face oricând, sunt destule exemple în acest sens în canotaj, dar mai trebuie şi să îmi doresc acest lucru....
Mai există şi alţi colegi care îţi vor urma exemplul?
Da, chiar destui. Din vechea gardă vor mai rămâne probabil doar Simioncencu, Cuculici şi Flocea Nicolae. Situaţia la lot nu este una tocmai fericită în aceste momente...
Ai luat în calcul varianta să devii antrenor sau să rămâi în domeniu din altă postură?
Sunt deja foare mulţi tehnicieni şi nu cred că ar mai fi loc de încă unul. Prefer să