În ziua de 30 octombrie, la ora 12.00, agenţii de la Postul de Poliţie Şuţeşti l-au depistat în trafic pe localnicul Giani Remus T., în vârstă de 28 de ani, care conducea un autoturism avariat în partea din faţă.
Bărbatul aflat la volan nu deţinea autorizaţie de reparaţie, maşina aparţinându-i lui Ion S., de 35 de ani, din aceeaşi comună.
Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că, în ziua de 25 octombrie, la orele 21.00, Ion S. a condus autoturismul pe DN 22 până în municipiu, fără să fie posesor al permisului de conducere şi a tamponat un alt autoturism, convenind cu şoferul respectiv să îi achite reparaţia. Poliţiştii au întocmit dosar penal. În ziua de 30 octombrie, la ora 12.00, agenţii de la Postul de Poliţie Şuţeşti l-au depistat în trafic pe localnicul Giani Remus T., în vârstă de 28 de ani, care conducea un autoturism avariat în partea din faţă.
Bărbatul aflat la volan nu deţinea autorizaţie de reparaţie, maşina aparţinându-i lui Ion S., de 35 de ani, din aceeaşi comună.
Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că, în ziua de 25 octombrie, la orele 21.00, Ion S. a condus autoturismul pe DN 22 până în municipiu, fără să fie posesor al permisului de conducere şi a tamponat un alt autoturism, convenind cu şoferul respectiv să îi achite reparaţia. Poliţiştii au întocmit dosar penal.