Zece muncitori ai companiei Hidroconstrucţia S.A. au fost surprinşi, aseară, de o explozie violentă într-o galerie subterană din localitatea buzoiană Nehoiaşu, informează Mediafax. Şase dintre ei au fost răniţi, iar trei sunt în stare gravă. Sursa: Mediafax
Doi din muncitorii răniţi au fost aduşi la spitalul Floreasca din Capitală. Deflagraţia s-a produs în urma unei acumulări de gaze, potrivit directorului firmei de construcţii.
Toţi muncitorii au fost scoşi din galeria în care s-a produs explozia, iar cei răniţi au fost transportaţi la spitalul din oraşul Nehoiu. Lucrătorii au fost salvaţi de o echipă specializată a companiei la care sunt angajaţi. Unul dintre cei răniţi uşor în deflagraţie s-a folosit de un vagonet pentru a-i scoate la suprafaţă pe colegii săi accidentaţi mai grav.
Potrivit subsecretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, un echipaj SMURD s-a deplasat la Nehoiu pentru a transporta un muncitor grav rănit la un spital din Bucureşti. Lucrătorul preluat de SMURD are o fractură de cutie craniană, iar prognosticul medicilor este unul rezervat. Alţi trei angajaţi ai Hidroconstrucţia se află internaţi la secţiile de Chirurgie şi Ortopedie ale spitalului din Nehoiu şi sunt în afara oricărui pericol. Ceilalţi doi răniţi nu au avut plăgi foarte grave.
A început o anchetă
Cei zece muncitori lucrau la extinderea unei galerii care urma să lege localitatea Nehoiaşu de barajul Surduc şi au folosit explozivi pentru a degaja roca. Deflagraţia a fost mai puternică decât se aşteptau, iar suflul acesteia a rănit şase dintre cei aflaţi în subteran.
Directorul societăţii Hidroconstrucţia, Teodor Dumitraşcu, a declarat pentru Mediafax că artificierii care au plasat explozibilul nu au apreciat greşit cantitatea de material reactiv necesar exploziei controlate.
"Cel mai