Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Impuls Leasing: Intram pe agricultura si sanatate

Publicat in Ziarul Financiar, luni 2 noiembrie 2009 ·

Impuls Leasing, una din primele zece companii din piata de profil, se concentreaza pe dezvoltarea de produse de nisa, cum sunt finantarile pentru sectorul agricol sau cel medical, deoarece numai pe aceste segmente se pot inregistra acum cresteri.

Principalul business al firmelor de leasing, finantarile auto, a scazut cu peste 70% anul acesta. Impuls Leasing a inregistrat in primele noua luni din acest an o scadere cu 58% a valorii bunurilor finantate comparativ cu aceeasi perioada din 2008, pana la 68,8 milioane de euro.

"Scaderea este sub cea a pietei, ceea ce inseamna ca ne-am majorat cota de piata. Nu cred ca ritmul de scadere se va diminua, probabil ca va ramane la fel in trimestrul patru. In aceasta perioada e important sa venim cu produse de nisa, sunt singurele care pot aduce rezultate. Incercam sa crestem pe segmentul medical si am lansat recent un produs pentru agricultura, cu numai doua rate pe an, care trebuie platite in august si noiembrie, adica atunci cand agricultorii incaseaza banii", a declarat Razvan Diaconescu, directorul general al Impuls Leasing.

El spune ca produsele de nisa reprezinta 15-20% din afacerile companiei, dar ca in continuare finantarile auto raman principala linie de business.

"Noi ne vom concentra tot pe obiectul nostru principal de activitate, finantarea autovehiculelor usoare si grele, dar dezvoltam si alte produse pentru a ne ajuta in aceasta perioada. Din 2011 cred ca isi va reveni cresterea pietei auto, pentru ca oamenii vor incepe sa schimbe masinile pe care le-au cumparat in urma cu cinci ani. Cresterile mari pe auto au fost in 2006, 2007 si 2008, iar din 2011 va incepe reinnoirea parcului", explica Diaconescu.

Impuls detine si o companie de leasing operational, infiintata la sfarsitul anului trecut, care a finantat bunuri in valoare de circa 6 milioane de euro pana in prezent.

Impuls

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

GRAFIC Rata de promovare la Bacalaureat 2025 este de 74,3%, a doua cea mai mare din ultimii 15 ani – rezultate înainte de contestații

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rezultatele examenului de Bacalaureat 2025 arată că după prima corectare rata de promovare este de 72,1%, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro pe baza datelor publicate de Ministerul Educației și

Rezultate Bacalaureat 2025 Notele la BAC au fost publicate pe edu.ro

Ziua Constanta acum o ora
După o perioadă plină de emoții și pregătiri intense, absolvenții de liceu se pregătesc să afle primele rezultate la Bacalaureat 2025. Astăzi, 20 iunie 2025, la ora 11:37, notele de la probele scrise au fost publicate pe site-ul oficial bacalaureat.

Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, poate părăsi România. Instanța i-a ridicat controlul judiciar

HotNews acum 37 minute
Curtea de Apel București a ridicat joi măsura preventivă a controlului judiciar impusă pe numele omului de afaceri Vladimir Ciorbă, cercetat în dosarul Nordis, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Decizia este definitivă. „Admite în pa

Alexandru Rafila l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital. „I-a transmis un mesaj de încurajare și de sprijin”

HotNews acum o ora
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, l-a vizitat joi, 19 iunie, pe Ion Iliescu la Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul președinte se află internat din 9 iunie, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat. „În cursul zilei de ieri, 19 iunie, m

Cele mai noi informații despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Fostul președinte este „stabil cardiac”, dar rămâne internat la ATI

HotNews acum 2 ore
Ion Iliescu este conştient, stabil cardiac, cu asistare minimă respiratorie şi necesar de oxigen, a anunţat vineri Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte se află internat din 9 iunie. „În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Ili

Senat: Termen nou pentru numirea unui judecător la CCR

Mediafax acum 56 minute
Inițial, termenul de depunere a candidaturilor fusese stabilit pentru 20 iunie. Potrivit noului calendar, candidații vor fi audiați de Comisia juridică pe 23 iunie, urmând ca plenul Senatului să îl voteze pe noul judecător al Curții, cel mai probabi

Peste 100 de militari români au participat la un important exerciţiu organizat de NATO în Polonia / Coalition Warrior Interoperability Exercise a reunit 3000 de participanţi din peste 40 de state aliate şi partenere ale alianţei nord-atlantice

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 100 de militari români au participat, în perioada 2–20 iunie, la cea de-a 26-a ediţie a Exerciţiului Coalition Warrior Interoperability eXploration, eXperimentation, eXamination eXercise (CWIX2

Rezultate Bacalaureat 2025 Doi elevi din Constanța au obținut media 10 la BAC

Ziua Constanta acum 42 minute
Absolvenții de liceu au aflat astăzi, 20 iunie 2025, primele rezultate la Bacalaureat 2025, după o perioadă marcată de emoții și pregătiri intense. Constanța se mândrește cu două medii de 10: un elev de la Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia și unul

Accident grav în județul Botoșani, cu o ambulanță implicată: Doi tineri au murit pe loc, alți patru oameni au fost răniți

HotNews acum 4 ore
Doi tineri în vârstă de 18 și 21 de ani au murit, iar alte patru persoane au fost rănite în noaptea de joi spre vineri după ce o mașină s-a ciocnit cu o ambulanţă, pe E 58, în judeţul Botoşani, anunță ISU Botoșani, citat de Știri Botoșani. Accidentu

Oficial de la DNA Șeful secției de neurochirurgie a Spitalului Militar „Carol Davila“ din Capitală, urmărit penal pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Colonelul Marian Mitrică, șeful secției de neurochirurgie din cadrul Spitalul Militar „Carol Davila“din Capitală, și alți doi medici au fost puși sub urmărire penală de procurorii anticorupție într-un dosar în care sunt acuzați de luare de mită. Pro

Vremea

București
acum

23°
vin.

16°/24°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/27°
lun.

18°/30°
Iasi
acum

19°
vin.

16°/23°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/26°
lun.

14°/27°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

17°/24°
dum.

16°/23°
lun.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

13°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
Timisoara
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/31°
lun.

15°/34°