* copiii au venit costumaţi în prinţi, prinţese, vrăjitoare, magicieni, sau personaje din filme horror * muzica bună a trupei "Addiction" a stârnit la dans nu numai copiii, ci şi profesorii şi părinţii
Concursuri, muzică bună şi distracţie la maxim la Pizzeria Bella Italia, vineri seara. Protagoniştii au fost elevi ai Liceului Pedagogic "D.P. Perpessicius" care au sărbătorit Hallloween-ul sub îndrumarea profesorilor şi ai conducerii şcolii. Aproape 100 de copii au fost costumaţi în prinţi şi prinţese, piraţi, personaje din filme horror, schelete, drăcuşori, catwoman, vrăjitoare, magicieni şi zâne. De organizarea petrecerii lor s-au ocupat trei eleve din clasa a XII-a de la profilul instructor animator activităţi extraşcolare, prima promoţie care finalizează aceste studii: Anca Ilie, Ruxandra Bratu şi Adina Dăuceanu, sprijinite de profesoara Anicuţa Novac. "Ne-am propus ca oricărei activităţi distractive să-i imprimăm un caracter educativ. De exemplu, prin concursul de proză gotică stimulăm creativitatea, exersăm limbajul artistic, vrem să le descoperim talentele, să îi încurajăm să-şi dezvolte personalitatea", a precizat profesoara Anicuţa Novac.
Sărbătoarea a început cu prezentarea unui scurt istoric al Halloween-ului, după care s-a dat liber la concursuri şi distracţie. Au fost anunţaţi câştigătorii Concursului de proză scurtă gotică: Maria Moldovan şi Silviu Paraschiv - locul I, Cristian şi Ionuţ Piron - locul II şi Mariana Cucu şi Florentina Micu - locul III. A urmat apoi un dans al elevelor de clasa a V-a îmbrăcate precum Michael Jackson, iar elevele Ana Maria Voicu şi Gabriela Dimache au cântat pentru colegii lor, antrenându-i la dans. Apoi au dansat din nou elevele de clasa a V-a, a fost organizat un concurs de desen, la care au participat 16 concurenţi, cu tema "Costumul ideal". Primele locuri au fost ocupate de: Corina Galiţi din clasa a