Camille Desmoulins uitase să-i treacă printre cetăţenii deveniţi suspecţi şi pe autorii unor elogii satirice la adresa Dictatorului. Greşeală fatală! „La Roma, spun istoricii, când cuvintele au devenit crime de stat, n-a mai fost decât un pas până la transformarea în crime a simplelor priviri, a tristeţii, a compasiunii, a suspinelor, a tăcerii însăşi (…).
Oricine provoca bănuiala tiranului. Un cetăţean avea popularitate; era rivalul prinţului, care putea provoca un război civil. Suspect! Dimpotrivă, fugea de popularitate şi ţinea să rămână la gura sobei sale; această viaţă retrasă făcea să fie remarcat, îi da consideraţie. Suspect. Erai sărac, cum de nu! împărate invincibil! trebuie supravegheat îndeaproape acest om. Nu e nimeni mai cutezător decât cel care n-are nimic. Suspect. Erai bogat; se contura pericolul iminent ca poporul să fie corupt prin dărnicia ta. Suspect. Erai sumbru, melancolic sau delăsător. Asta însemna că te mâhneşte faptul că treburile publice mergeau bine.
Suspect. Dimpotrivă, dacă un cetăţean petrecea, însemna că o face de bucurie că împăratul a avut un atac de gută care, din fericire, n-a fost mare lucru; trebuia să-l faci să simtă că majestatea sa era în putere. Suspect. Era el virtuos şi auster în moravuri? Un nou Brutus, care, prin paloarea şi peruca de iacobin, blamează curtarea amabilă şi bine frizată. Suspect. Era acest cetăţean un filosof, un orator sau un poet? Se înţelegea că are un mai mare renume decât cei care guvernează! Se putea admite că i se dă mai multă atenţie autorului de la mansardă decât împăratului de la loja zăbrelită? Suspect.”
Lesne de observat că autorul acestor rânduri face aluzie, plecând de la parodierea lui Tacitus, la atmosfera de suspiciune generală şi bolnăvicioasă, dintr-o Dictatură de tip stalinist, identificându-l pe Conducător cu Nero. Numai că textul n-a apărut înt
