Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a ajuns, în această dimineaţă, la Parchetul General, însoţită de avocatul său.
Ridzi a declarat, la sosirea la Parchetul General, că a venit ca să dovedească faptul că acea comisie parlamentară care a anchetat-o a funcţionat ilegal. Fostul ministru a arătat că a adus documente care să demonstreze acest lucru, ea referindu-se la copii ale stenogramelor şedinţelor comisiei. Surse judiciare susţin că stenogramele conţin discuţii în care unii parlamentari din cadrul comisiei parlamentare afirmă că ancheta trebuie oprită, întrucât DNA a început deja cercetări în cazul ei. Ridzi a mai adus o corespondenţă între DNA şi Ministerul Tineretului şi Sportului în care se arată că au început cercetările împotriva ei.
Ridzi contraatacă
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a făcut plângere penală la Parchetul instanţei supreme faţă de membrii Comisiei de anchetă privind organizarea "Zilei Tineretului", pe care îi acuză de abuz în serviciu şi încercare de a determina mărturia mincinoasă. Plângerea îi vizează pe Alina Gorghiu, Nicolae Bănicioiu, Petru Lakatos, Doina Burcău, Cristian Sorin Dumitrescu, Damian Florea, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Bogdan Olteanu şi Anghel Stanciu, membri ai "Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului şi Sportului, sub semnătura doamnei ministru Monica Iacob-Ridzi, pentru organizarea «Zilei Tineretului»". Comisia parlamentară care a anchetat modul în care Ministerul Tineretului a cheltuit, sub semnătura ministrului Ridzi, banii publici pentru organizarea Zilei Tineretului a recomandat plenului să ceară începerea urmăririi penale împotriva acesteia pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
"Nu vreau să abat atenţia"
După întâlnire