Tartuffe de Moličre; traducerea: Romulus Vulpescu; cu: Horaţiu Mălăele, Simona Bondoc, Alexandru Georgescu, Ana Ciontea, Daniel Bagdale, Simona Popescu, Silviu Biriş, Marius Rizea, Magda Catone, Mihai Verbiţchi, Mihai Perşa ş.a.; regia: Andrei Belgrader
Postmodernismul a murit, e deja o veche poveste. Bravii lui epigoni de la Porţile Orientului au întors-o caragialesc, ca la Ploieşti, adoptând posturi de academicieni. Nici avangarda nu o duce mai bine, urmând traseul figurat de Eugčne Ionesco împotriva tuturor ismelor: acela de a sfârşi în ariergardă. Rămâne modernismul pare-se bun la toate, această harnică fată în casă a teatrului românesc, care ne poartă pe toate cărările gustului obştesc, dacă îi ignorăm pe imberbi (tinerelor histrionice le mijeşte barba) redescoperindu-ne de mult-descoperitul, deşi nici bătrânii lupi de mare nu se lasă mai prejos.
În peisaj, regizorul Andrei Belgrader, revenit din America după 30 de ani de exil (auto)impus, cu o bogată carte de vizită elev al lui David Esrig şi Radu Penciulescu, profesor în California, a montat un număr semnificativ de reprezentaţii cu personalităţi de elită, socotit peste Ocean un maestru al absurdului, comicului şi farsei, nu poate trece neobservat cu al său Tartuffe în traducerea şi adaptarea lui Romulus Vulpescu, muzica Nicu Alifantis. La Teatrul Naţional din Bucureşti, Sala Amfiteatru, Moličre adus la zi, o premieră de efect şi succes asigurat prin contribuţia lui Horaţiu Mălăele în rolul principal, dar şi a câtorva interpreţi dirijaţi cu mână de maestru. Remarcabilă Magda Catone, prin expresivitate eliptică şi prezenţă impecabilă într-un personaj marginal (Dorina), izbutind parcă fără efort să ne confişte atenţia.
Un veritabil recital, fără o notă falsă ori prea gustata vulgaritate a momentului. De aici, de aiurea. Dintre ingrediente, nu lipsesc accentele polemice la vedetele TV, pre
