Clujenii din cartierul Mărăşti au luat atitudine şi au reuşit să oprească construirea unui parking între blocuri. Proiectul unui parking în cartierul Mărăşti ar putea fi blocat definitiv de „mişcările sociale urbane“, un fenomen care începe să prindă contur şi la Cluj-Napoca. Fenomenul este analizat de mai mulţi sociologi şi activişti clujeni, care au început, zilele trecute, realizarea unui studiu privind mişcările sociale urbane, un nou efect social, apărut în urma deciziilor administraţiei locale.
Bătălia pentru spaţiu
„Este vorba de naşterea unor mişcări sociale urbane, o forţă ce e în stare să se împotrivească administraţiei. Asta se întâmplă atât în cazul locatarilor din Mănăştur (care au contestat construirea parkingului din zona Minerva - n.r.), cât şi a cazului actual din Mărăşti“, ne-a explicat Istvan Sakats, artist media şi cercetător în domeniul dezvoltării sociale, cel care a demarat realizarea studiului.
Potrivit acestuia, bătălia se dă pentru spaţiu, iar principalii actori în această ecuaţie sunt capitalul, administraţia locală şi societatea civilă. „Nu e vorba de un protest împotriva cuiva, ci de lupta pentru spaţiu. E un fenomen ce trebuie urmărit, deoarece în cazul primelor două parkinguri din cele opt care urmează să se construiască au avut loc aceste împotriviri“, a adăugat acesta.
Manifestare nouă în România
Săptămâna trecută, zeci de locatari din blocurile situate pe strada Aurel Vlaicu la numărul 38, respectiv 42, unde urma să fie construit parkingul, au protestat în stradă, deoarece nu doresc ca o asemenea construcţie să le invadeze spaţiul verde şi micul loc de relaxare.
Termenul de „mişcare socială urbană“ este unul nou pentru clujeni, dar şi pentru restul românilor, consideră doctorul Eugen Băican, lector în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din ca