Există un afiş care a împânzit toate bulevardele, străzile şi ulicioarele din toată România. În afiş este vorba despre referendum şi despre Traian Băsescu. Acest lucru – m-am trezit ciripesc, ca un papagal ce sunt – este de mai multe ori incorect. O dată, pentru că Traian Băsescu candidează ca preşedinte, deci ar trebui să-şi facă doar campania de pe afişul vecin, cel în care ne invită să-l votăm. Traian încalecă, însă, şi al doilea cal şi defilează de două ori prin faţa ochilor holbaţi ai naţiei, dînd cu tifla celorlalţi candidaţi dotaţi cu un cal. Apoi, Băsescu, recte o instituţie a statului, intervine în campania pentru referendum: conform cutumei, dar şi a recomandărilor Uniunii Europene, o autoritate publică nu trebuie să influenţeze sensul votului într-un referendum; campania instituţiilor publice trebuie să se rezume la informare, punct. Ori Traian ne priveşte isteţ-chiorâş şi ne instigă la ură antiparlament cu un “de data asta nu scapă”; ar fi fost ok pentru Traian, dar ce te faci că el e, totodată, şi Băsescu? Dincolo de flagrantul conflict de interese, mesajul poate fi calificat ca atac asupra principalei instituţii a democraţiei. Ce, n-ar fi mai bun un parlament cu o singură cameră, camera Traian Băsescu?

Astea ar fi, pe scurt, cele mai grave măgării pe care le-am identificat în şmecheria cu “referendumul pro-Traian-anti-Parlament”. Normal că, fiind papagal, mergi până la capăt, adică te faci de panaramă public. Deci, iată-mă-s, în calitate de oengist, alături de alte organizaţii opărite de mişelie, încercând măcar să semnalăm, dacă nu chiar să oprim, manipularea naţiei.

Am încasat două tipuri de reacţii. Normale şi, respectiv, triste. Între cele normale au fost cele ale emisarilor oficiali ai lui Băsescu: Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei (dar şi Valeriu Stoica, Mircea Toader etc.): în pasul unu ei demască natura politic