Combinatul târgumureşean a fost amendat, în vară, pentru poluarea aerului cu amoniac Conducerea SC Azomureş contestă măsurile, afirmând că simplul miros de amoniac nu reprezintă poluare sau o încălcare a legislaţiei mediului Poluarea aerului din Târgu Mureş şi localităţile învecinate au determinat Agenţia Regională de Protecţia Mediului Sibiu ca din 5 octombrie să revizuiască autorizaţia integrate de mediu a combinatului Azomureş. Reprezentanţii ARPM Sibiu au arătat că motivele sunt în primul rând legate de sesizările populaţiei privind disconfortul generat de prezenţa amoniacului în aer.
„În urma monitorizării calităţii aerului, s-au constatat depăşiri ocazionale la indicatorul amoniac, în perioada iulie-septembrie”, se arată într-un comunicat al agenţiei. Directorul APM Mureş, Dănuţ Ştefănescu a arătat că revizuirea autorizaţiei de mediu s-a cerut pentru a se reevalua nivelul emisiilor.
„E vorba de reluarea procedurilor de autorizare şi schimbare a limitelor de emisie, cărora Combinatul va trebui să se conformeze”, a spus şeful Ştefănescu. Şefa ARPM Sibiu, Daniela Stoica, a arătat că Azomureş a fost amendat de două ori cu suma de 70 000 de lei, dar le-a constestat deoarece laboratorul de măsurare a emisiilor nu este acreditat.
„Ne aşteptăm să ajungem în instanţă. În două săptămâni se va face, la Târgu Mureş, un control de estimare, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, a agenţiilor şi a gărzii de mediu”, a asigurat Daniela Stoica.
Azomureşul contestă măsurile
La rândul său, directorul comercial al Azomureş, Angela Podină, apreciază că acel comunicat al ARPM Sibiu ridică semne de întrebare. „La amoniac, percepţia olfactivă nu e parametrul legiferat ca spre stabilirea depăşirii concentraţiei maxim admisibile în aer. Pe de altă parte, planul asumat de Azomureş la emiterea Autorizaţiei d