Din 2011, părinţii care se despart vor avea drepturi egale faţă de copilul lor. Vor putea petrece un timp egal cu acesta şi toate deciziile care îl privesc vor fi luate în comun. Sursa: Hepta

Conform mentalităţii populare, dar şi normelor sociale, un copil se dezvoltă frumos alături de ambii părinţi, iar dacă aceştia se despart, el va fi mai bine ocrotit şi îngrijit dacă rămâne cu mama. Se consideră că instinctele materne sunt mai puternice decât cele paterne, că afecţiunea mamă-copil este din colo de orice raţiuni. În toată această ecuaţie, tatăl are un rol secund. Totuşi, în societatea modernă se încearcă echilibrarea situaţiei, astfel încât taţilor să li se ofere aceeaşi şansă ca şi mamelor, de a se implica după divorţ în creşterea copilului.

Formula tradiţională: copilul rămâne la mamă

O serie de factori fac ca mamele să fie, teoretic, punctul esenţial în viaţa celor mici: faptul că l-au purtat în pântec şi l-au adus pe lume, că îl hrănesc direct în stadiul de sugar, instinctele şi devotamentul de care sunt capabile faţă de copil. „Această legătură e întărită şi de teoriile moderne care aduc dovezi că, în timpul vieţii intrauterine, există amintiri şi emoţii transmise de mamă copilui”, arată psihologul Laura Melniciuc.

Extrapolând, când părinţii se separă, se consideră că această legătură nu trebuie ruptă îndepărtând copilul de mamă. De cele mai multe ori, prin divorţ, taţii acceptă de bunăvoie să locuiască fără copil şi se implică după cum pot şi doresc în viaţa lui. Există nenumărate cazuri însă când ambii părinţi doresc încredinţarea celui mic, când acesta ajunge în faţa instanţelor de judecată şi devine martorul unor dispute greu de înţeles.

„Şi-a luat ghiozdanul şi a venit după mine”

David are 8 ani şi e un copil pe care şi-l „dispută” în instanţă ambii părinţi. Deşi în mod repetat