Montarea unui astfel de sistem alimentat electric presupune costuri medii de 2.000 de euro pentru un apartament de 100 de metri pătraţi. Calorifere, ţevi, spaţiu ocupat de centrala termică. Toate acestea pot fi evitate prin montarea unui sistem de încălzire prin pardoseală. Din punctul de vedere al sursei de alimentare, încălzirea prin pardoaseală poate fi electrică sau termică. Cea electrică a avut priză la români în ultima perioadă, poate şi pentru că este mai ieftină decât varianta termică.
„În prezent, una din 50 de locuinţe noi foloseşte încălzirea în pardoseală, dar într-un an numărul ar putea ajunge la una din zece case”, spune Dana Rulea, director general al companiei de profil Amass.
Repartizare uniformă a căldurii
Producătorii din domeniu spun că aceste soluţii de încălzire dispun de diverse avantaje. Unul dintre ele îl reprezintă repartizarea uniformă a căldurii în cameră. În cazul caloriferelor, aerul cald se ridică spre tavan, iar la picioare de multe ori rămâne rece. Încălzirea prin pardoseală modifică radical acest aspect.
Un alt avantaj este reprezentat de faptul că podeaua nu va mai fi umedă. „Faptul că nu mai ai nimic prin casă, ţevi, calorifere, centrală, reprezintă cel mai importat atu al acestui sistem”, afirmă Bogdan Dinu, inginer în cadrul Hovarius Industrial Metal.
Zece ani garanţie
Sistemul electric de încălzire prin pardoseală constă într-o serie de cabluri sau covoraşe încălzitoare electrice care sunt înglobate într-o şapă de beton. „Singurele dispozitive vizibile sunt termostatele, care se montează discret pe perete”, explică Ciprian Manolache, director general Hovarius Industrial Metal.
Montarea acestor soluţii nu este una complicată, însă este necesar să apelaţi la firme specializate care să vă poată oferi ulterior şi o garanţie în cazul