Câştigător al cupei Yamaha în 2009 la Pannonia Ring, Mihail este primul târgoviştean care a deschis primul magazin de profil pentru motociclişti din Târgovişte. Mihai, cum îi spun prietenii, şi-a descoperit pasiunea pentru motoare în perioada adolescenţei. Prima motocicletă achiziţionată a fost un BMW R35: „ Mi-am dorit foarte mult acea motocicletă şi până la urmă mi-am cumpărat-o împreună cu sora mea mai mică, Daniela, şi vărul meu Adrian”, susţine Mihai.
Odată intrat în posesia motorului mult dorit, Mihai a început să participe la concursuri de epocă. Timp de trei ani s-a împărţit între Bucureşti, Sinaia şi Giurgiu. Motociclistul s-a folosit apoi de acest hobby şi s-a gândit să facă prima afacere, cumpărând motociclete de epocă din toate colţurile ţării, cda mai apoi să le vândă în Germania: „Pentru mine a fost ceva unic, până la urmă cred că oricât de mare e pasiunea pentru ceva anume, trebuie să câştigi şi bani din asta”, ne-a spus Mihai.
„ Mă împart între barou, concursuri şi mecanică”
Anul 2007 a debutat cu mare succes pentru Mihai, care şi-a deschis primul magazin de profil, Estar Racing, singurul din Târgovişte: „ Nu există altă satisfacţie mai mare pentru mine decât să fac un bine. Cu afacerea pe care am deschis-o vin în ajutorul tuturor pasionaţilor de motoare. Mare parte din timp mi-o petrec reparând motocicloete şi chiar scutere. Nu pot să spun că se câştigă extraordinar de bine, dar fac ceea ce îmi place. Oamenii vin şi îmi cer ajutorul, iar eu îl ofer. Pentru mine asta înseamnă timp liber, pentru că eu chiar mă simt un om liber când fac asta. În momentul de faţă am susţinere şi din partea a doi prieteni, Adrian Şotingeanu şi Adrian Enache, care mi-au devenit asociaţi”, spune motociclistul.
Pe lângă faptul că îşi petrece mare parte din timp în calitate de mecanic, Mihai nu ezită să îi sprijine pe motoc