Peste 150 de poliţişti au descins în locuinţele a 20 de persoane Membrii reţelei mergeau la bancomatele aflate în locurile păzite nu tocmai bine, cum ar fi cofetăriile sau magazinele. Oamenii legii se află pe urmele interlopilor de mai bine de opt luni, anchetatorii deţinând date exacte despre modul de operare al reţelei.
Cetăţeni americani, victimele grupării
Anchetatorii au stabilit că reţeaua confecţiona carduri bancare false, după care copia date de pe cardurile unor cetăţeni străini, în special americani, iar informaţiile erau transferate pe cărţile de credit falsificate.
Reţeaua anihilată se ocupa şi cu spargerea caselor de amanet. Din locuinţele acestora s-au ridicat sume mari de bani, dar şi cinci autoturisme de lux. Descinderile au avut loc în acelaşi timp în Dolj, Argeş, Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Giurgiu. Momentan, din cei 15 membri ai reţelei de falsificatori de carduri, cinci sunt arestaţi în alte dosare.
Potrivit unor surse judiciare, Iustin Covei şi Ion Călin, zis Nixon, liderii unor grupări de falsificatori de carduri arestaţi luna trecută la Craiova, au colaborat cu anchetatorii de la DIICOT, structura centrală.
Suspecţi duşi la IPJ Gorj
Opt persoane vor fi introduse în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj. Falsificatorii vor fi duşi astăzi la Târgu-Jiu pentru a fi audiaţi de procurorii DIICOT Gorj. După ce vor da declaraţii, carderii vor ajunge în faţa procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru interogatoriu.
Suspecţii sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de grup infracţional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronice, efectuarea de operaţiuni în mod fraudulos, acces fără drept la un sistem informatic secret, dar şi cauzarea unui prejudiciu patrimonial prin