Sezonul plantării pomilor fructiferi este în toi. Comercianții știu asta și s-au instalat în piețele severinene, cu o ofertă bogată.
În Piața Mircea, Elena Doicaru a venit cu pomi fructiferi aduși din județul Gorj. Are o tarabă plină cu etichete și afișe de prezentare, iar în fața ei sunt așezați viitorii copaci. Grupați pe categorii și specii, pomii atrag clienții ca un magnet. „Nu toată lumea cumpără. Sunt mulți care doar vin, se uită și mă întreabă despre pomi. Eu ajut pe toată lumea, chiar și cu un sfat, pentru că poate, în câteva zile, cei care azi nu cumpără, mâine vor fi clienții mei”, ne spune Elena. „Pomii sunt foarte buni și sănătoși. Noi avem niște rude la Gorj și de acolo aducem marfa, dintr-o livadă foarte îngrijită. Până acum suntem mulțumiți că oamenii se interesează și nici cu vânzarea nu merge rău. E loc și de mai bine totuși”, mai spune femeia.
Se poartă arborii exotici
La o altă masă, un alt comerciant. „Eu nu sunt doar vânzător. Sunt inginer agronom și pot să spun că mă pricep foarte bine la pomi, care sunt și pasiunea mea. Sezonul plantării începe cam de pe 15 octombrie și durează până la primul îngheț, așa că suntem în plin sezon. Eu am adus anul acesta tot felul de arbori, dar cel mai bine se vând cei care dau fructe exotice. Mandarinul și nectarinul au mers foarte bine, dar și caisul. Iarăși un interes deosebit este pentru tufele de fructe de pădure, din care am vândut peste 10, numai azi”, susține Ion Nuță.
„Ca să nu ia contact cu aerul, rădăcinile trebuie protejate, de asta le țin în aceste pungi de plastic, pline cu pământ umed”, mai spune comerciantul. Mesele cu pomi fructiferi au fost astăzi vedetele pieței. „În fiecare an îmi cumpăr câte un puiete din ăsta și îl plantez în grădina casei. Oricum, anul acesta pentru că mă interesează aceste nectarine. Chiar sunt curioasă să văd dacă prind rod la noi în zonă.”, ne spu