Am intrat în faza aceea de dinainte de naştere. Nu îmi vine să fac nimic altceva decât să stau în culcuş - în traducere, hamac -, cu picioarele în sus, citind sau jucându-mă tot felul de prostii pe calculator. Aproape că nici nu mai aud ce se intâmplă în jurul meu. Mai vine Florian şi mă trage de mână - „hai, hai să mergem să ne plimbăm un pic“ -, şi eu mă duc doar pentru că ştiu că e bine pentru Sasha să facem mişcare şi să ne vadă soarele şi vaporii de sare din apa Oceanului.
Mă preocupă doar articole despre naştere, semne ale travaliului, cum se îngrijeşte bebeluşul, cum se alăptează corect, poziţii în timpul travaliului - lucruşoare din astea prin care n-am mai trecut până acum şi pe care cred că oricare dintre voi, doamnelor, care citiţi acum şi sunteţi mămici, le-aţi studiat cu aceeaşi preocuparea ca şi mine, în ultima lună de sarcină.
În acelaşi timp, abia aştept plecarea asta la Olinda şi trag nădejde să nu mă apuce născutul în maşină. Ar fi chiar distractiv - îmi imaginez numai privirea şocată a lui Florian, dacă ar fi să-i spun „iubitule, trage pe dreapta sau apasă pedala până la fund, mi s-a rupt apa!“ Nu de alta, dar de când i-am zis „auzi, dacă mă apucă travaliul pe drum?“ l-am surprins pe tăticul lui Sasha fredonând prin jurul casei, aparent fără nicio legătură cu nimic, „nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau...“ E simpatic tare iubitul ăsta al meu!
Tot el s-a apucat într-o bună zi să aranjeze toate lucrurile lui Sasha şi spaţiul lui din camera noastră, iar pe mine m-a invitat să stau relaxată în pat şi doar să mă uit. A vrut el să facă totul! Doamne, mulţumesc că nu i-ai dat şi sâni, ca să şi alăpteze! Că nu mai apucam să pun şi eu mâna pe copilul nostru! Laura Câmpean din Piracanga, Brazilia Foto: Florian Câmpean
*Alte poveşti din Brazilia puteţi citi şi pe blogul Laurei şi al lui Florian
