Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În aşteptarea copilului

Publicat in Adevarul, marți 3 noiembrie 2009 ·

Am intrat în faza aceea de dinainte de naştere. Nu îmi vine să fac nimic altceva decât să stau în culcuş - în traducere, hamac -, cu picioarele în sus, citind sau jucându-mă tot felul de prostii pe calculator.  Aproape că nici nu mai aud ce se intâmplă în jurul meu. Mai vine Florian şi mă trage de mână - „hai, hai să mergem să ne plimbăm un pic“ -, şi eu mă duc doar pentru că ştiu că e bine pentru Sasha să facem mişcare şi să ne vadă soarele şi vaporii de sare din apa Oceanului.

Mă preocupă doar articole despre naştere, semne ale travaliului, cum se îngrijeşte bebeluşul, cum se alăptează corect, poziţii în timpul travaliului - lucruşoare din astea prin care n-am mai trecut până acum şi pe care cred că oricare dintre voi, doamnelor, care citiţi acum şi sunteţi mămici, le-aţi studiat cu aceeaşi preocuparea ca şi mine, în ultima lună de sarcină.

În acelaşi timp, abia aştept plecarea asta la Olinda şi trag nădejde să nu mă apuce născutul în maşină. Ar fi chiar distractiv - îmi imaginez numai privirea şocată a lui Florian, dacă ar fi să-i spun „iubitule, trage pe dreapta sau apasă pedala până la fund, mi s-a rupt apa!“ Nu de alta, dar de când i-am zis „auzi, dacă mă apucă travaliul pe drum?“ l-am surprins pe tăticul lui Sasha fredonând prin jurul casei, aparent fără nicio legătură cu nimic, „nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau...“ E simpatic tare iubitul ăsta al meu!

Tot el s-a apucat într-o bună zi să aranjeze toate lucrurile lui Sasha şi spaţiul lui din camera noastră, iar pe mine m-a invitat să stau relaxată în pat şi doar să mă uit. A vrut el să facă totul! Doamne, mulţumesc că nu i-ai dat şi sâni, ca să şi alăpteze! Că nu mai apucam să pun şi eu mâna pe copilul nostru!  Laura Câmpean din Piracanga, Brazilia Foto: Florian Câmpean

*Alte poveşti din Brazilia puteţi citi şi pe blogul Laurei şi al lui Florian

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 39 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 18 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 25 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°