Fostul internaţional argentinian se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost atacat de hoţi. Adversarul României din meciul cu Argentina de la Campionatul Mondial din 1994 a căzut victimă unei bande de hoţi, care a încercat să-i fure maşina. Fernando Caceres, „El Negro”, aşa cum era cunoscut în lumea fotbalului, se afla într-un BMW negru în momentul în care a fost acostat într-un cartier mărginaş din Buenos Aires de alte două automobile, ambele furate. Pentru că a opus rezistenţă grupului de jefuitori, încercând o manevră salvatoare, Caceres a fost pedepsit crunt. Un glonţ a pătruns prin parbrizul maşinii sale, zdrobindu-i ochiul drept şi provocându-i o fractură a craniului.
„E în comă indusă. Viaţa fotbalistului se află în mâinile lui Dumnezeu şi a medicilor. Posibilităţile de a supravieţui sunt reduse”, au comunicat oficialităţile spitalului în care a fost internat „El Negro”. Cu ajutorul femeii care îl însoţea pe Fernando, atacatorii au fost identificaţi deja, doi dintre aceştia fiind minori.
„Această ţară e un dezastru. Nu se poate trăi aici!”, a fost prima reacţie a lui Fernando Gamboa, fost coechipier şi prieten al lui Caceres. Gamboa a încercat să tragă un semnal de alarmă asupra infracţionalităţii ridicate din Argentina.
A fost Vizitat de Maradona
O naţiune întreagă, inclusiv selecţionerul Diego Armando Maradona, deplânge situaţia dramatică în care a ajuns fostul internaţional al „pumelor”, prezent la Campionatul Mondial american din 1994.
De altfel, în memorabilul meci din optimile de finală România – Argentina, încheiat cu scorul de 3-2, „El Negro” Caceres a fost autorul şutului care a dus la golul doi marcat de sud-americani prin Abel Balbo.
Fernando Caceres
-Vârstă: 40 de ani
-Înălţime: 1,80 metri
-Post: fundaş central
-Echipe la ca