Omul este un jucător. A inventat şi inventează mereu tot felul de jocuri. Jocul suprem însă este cel dintre viaţă şi moarte. Ţară, ţară, vrem ostaşi!, strigă în fiecare moment vocile taberei pământenilor. Şi, imediat, din tabăra spiritelor coboară câteva spre încarnare. Apoi, vine rândul celeilalte oştiri să ceară: Ţară, ţară, vrem ostaşi! Atunci, unii dintre pământeni trec în tabăra cealaltă, în nefiinţă. Comunicarea dintre cele două tabere poartă numele de spiritism.

Anvelopa carnală

Spiritul, component al Spiritului Universal, intră temporar într-o anvelopă carnală, pământeană, pentru a se purifica şi a se lumina. După moartea corpului, spiritul se întoarce de unde a venit. Dar acesta nu se separă instantaneu de trupul în care a fost găzduit, aşa cum o pasăre scapă din colivie, ci se detaşează treptat de el. În acele momente, viaţa şi moartea se ating, confundându-se. Câteva zile, deasupra corpului celui decedat apare un cordon energetic alb, de consistenţa unui nor, care se subţiază până la dispariţia sa completă. Deasupra persoanei fără suflare apare un alt nor alb ce se depărtează de corp. Acesta este spiritul. Când el se desprinde de corp, simte cum se rup legăturile care l-au ataşat de materie, ca apoi să se bucure de fericirea care-l cuprinde la eliberarea de viaţa pământeană. Omida ne dă exemplul renaşterii. Ea mai întâi se târăşte pe pământ, apoi se închide în crisalidă sub o moarte aparentă, ca după aceea să renască, luându-şi zborul, într-o altă existenţă, ca fluture. Deci viaţa este o trecere către altă dimensiune. Revenirea spiritului în plan material se face într-o altă anvelopă, într-un alt trup, în alt decor de viaţă pământeană. Neîncrederea unora în viaţa veşnică a spiritului după moarte face să inducă o stare de derută, care necesită spiritului un somn de adaptare în lumea astrală.

Al doilea "eu"

Un rol impor