Originea speciilor rămâne, şi la 150 de ani de la publicarea sa, una dintre capodoperele creaţiei ştiinţifice umane.
În publicarea Originii speciilor, survenită la 24 noiembrie 1859, întâmplarea a jucat un rol oarecum asemănător cu cel conferit de teoria evoluţionistă în devenirea speciilor. Teza transformistă plutea în aer, dar Darwin, care strângea neobosit observaţii şi date după întoarcerea sa din călătoria în jurul lumii, la bordul vasului Beagle, nu se decidea să definitiveze o versiune a sa şi să o publice. Ideile îi deveneau însă tot mai clare: indivizii aceleiaşi specii nu sunt identici. Într-un mediu dat, anumite variaţii ale unei caracteristici pot să confere un avantaj purtătorului său şi, cu o mare probabilitate, să se reproducă şi să transmită aceste trăsături generaţiilor următoare. Acumularea respectivelor variaţii de-a lungul generaţiilor conduce la apariţia de noi specii. Dar nehotărârea a durat până când, prin jocul hazardului, tocmai din arhipelagul malaezian, i-a parvenit, în 1858, manuscrisul unui naturalist necunoscut, Alfred Russel Wallace, care cuprindea, în linii generale, aceeaşi teorie.
Pentru a evita riscul inutilităţii demersului său şi sub presiunea acestui eveniment, Darwin a trimis spre publicare un prim manuscris, care va apărea, împreună cu lucrarea lui Wallance, sub titlul Despre specii şi mutaţiile apărute în cadrul lor; despre perpetuarea speciilor şi a mutaţiilor prin selecţie naturală, în Journal of the Proceedings of the Linnean Society of London.
Faptul a trecut aproape neobservat, cu excepţia semnalării maliţioase venite din partea unui profesor din Dublin, un anume Haughton, care afirma că ceea ce conţineau nou cele două articole era fals şi tot ceea ce era adevărat era deja cunoscut!
Astfel, mai ales sub impulsul nevoii afirmării publice a tezelor sale, Darwin va publica, astfel, în anul următor,
