În decembrie 1989, Phoenix tă­cuse de mulţi ani pentru publicul din România. Stadioanele nu se mai umpleau la concertele for­ma­ţiei Phoenix, pentru că "pasărea" migrase spre Vest, în vremuri de îngheţ spiritual. Flacăra revoltei de la Timişoara i-a adus înapoi, într-o altă Românie, al cărei preşedinte era unul dintre... fanii lor!

Ion Iliescu i-a apreciat de la în­ce­put pe membrii trupei Phoenix şi i-a ajutat cât a putut de mult, atunci când alţii le puneau piedici. "Ei au fost puţin cam hăituiţi, iar eu le-am luat pur şi simplu apărarea.

I-am încurajat, i-am ajutat să se prezinte în spectacole. Oamenii au simţit acest sprijin moral şi i-a îm­bărbătat. Covaci a venit la mine de la-nceput şi i-am acordat tot spriji­nul. Întotdeauna am ajutat oa­menii inte­li­genţi", spune Ion Iliescu, fostul pre­şedinte al Ro­mâ­niei.

Piedici nu li se puneau doar celor de la Phoenix, ci tuturor celor care în­cer­cau să spargă tiparele, să fie liberi, să creeze, să trăiască sau să se manifeste altfel decât pre­ve­deau normele de partid, cu toate că de la mijlocul anilor '80 lucrurile se mai îm­bunătăţiseră. Progeniturile cu­plu­lui Ceauşescu se-m­bră­cau în blugi şi dădeau pe­tre­ceri "zgomotoase" despre care se mai auzea "prin popor", iar secretarii de partid aveau copii crescuţi cu alte valori decât cele ale începutului regimului comunist în Ro­mâ­nia. Anii '70 nu fuseseră însă la fel de permisivi, iar membrii Phoe­nix, cu excepţia lui Mircea Baniciu, au fugit din ţară atunci, după o îndelungată şi aprigă luptă îm­po­tri­va sistemului, o luptă care nu se mai putea câştiga prin prezenţă, ci doar prin absenţă, în speranţa că va veni iar "primăvara".

MÂNA DE DEASUPRA CAPULUI...

Atunci când le-a fost mai rău, era totuşi cineva care-i sprijinea din umbră. "Noi, deşi eram per­se­cu­taţi, cineva ţinea mâna deasupra noas­tră. N-am să pot