Compania de investiţii imobiliare Atlas Estates, proprietarul hotelului Golden Tulip de pe Calea Victoriei din Bucureşti, a decis vânzarea portofoliului imobiliar pe care îl deţine în Slovacia pentru suma opt milioane de euro, motivul principal fiind reducerea datoriilor.„Această tranzacţie oferă posibilitatea grupului să investească în proiecte care aduc valoare pe termen scurt şi pentru a reduce datoriile totale ale companiei“, a declarat Quentin Spicer, preşedintele
Compania de investiţii imobiliare Atlas Estates, proprietarul hotelului Golden Tulip de pe Calea Victoriei din Bucureşti, a decis vânzarea portofoliului imobiliar pe care îl deţine în Slovacia pentru suma opt milioane de euro, motivul principal fiind reducerea datoriilor.
„Această tranzacţie oferă posibilitatea grupului să investească în proiecte care aduc valoare pe termen scurt şi pentru a reduce datoriile totale ale companiei“, a declarat Quentin Spicer, preşedintele Atlas Estates.
Impactul combinat dintre încetarea consolidării de acţiuni pentru vehicolul investiţional din Slovacia şi banii cash pe care compania îi va primi în următoarele 75 de zile, va reduce datoriile grupului cu circa 20,5 mil. euro.
Banii vor fi reinvestiţi în Varşovia
Banii obţinuţi din vânzare vor fi reinvestiţi în proiectele companiei din Varşovia, care se aşteaptă să genereze valoare în următorii 2-3 ani.
Compania deţinea în Slovacia participaţii de tip joint-venture (50%) la trei proiecte mixte localizate în Bratislava şi Kosice. Portofoliul Atlas Estates a fost vândut firmei Pottertry, înregistrată în Cipru.
Atlas Estates deţine în România fosta fabrică de ulei Solaris, de lângă Gara Obor, unde este programată dezvoltarea a 1.200 de apartamente şi 40% din drepturile de proprietate asupra unor terenuri din Voluntari în suprafaţă de circ