Ediţia 2009 a turneului final al Campionatului Naţional de şah rezervat sportivilor seniori nevăzători, competiţie organizată de Filiala Brăila a Asociaţiei Nevăzătorilor, în perioada 30 octombrie - 8 noiembrie, a reunit la start 12 şahişti din ţară, printre concurenţi numărându-se şi campionul en titre, Dacian Pribeanu, maestru FIDE, precum şi o reprezentantă a sexului frumos, Dorina Florea din Bucureşti, candidat maestru în şah la fel ca şi alţi doi finalişti, Mihai Irimia din Rm. Vâlcea şi Alexandru Piroşcă din Cluj.
După primele trei runde în clasamentul general provizoriu al turneului pe primele două poziţii, cu câte 2,5 puncte fiecare, se află campionul ultimelor nouă ediţii, Dacian Pribeanu şi jucătorul de categoria a II-a, Mihai Bursuc, în timp ce următoarele trei locuri sunt ocupate de Mihai Irimia, Cezar Vieru şi Mihai Nistor, toţi cu câte 2 puncte. Primii cinci clasaţi de la turneul final vor alcătui echipa României pentru Campionatul Mondial din 2010.
Competiţia este găzduită de hotelul Diana din staţiunea Lacu Sărat, se derulează pe durata a 11 runde şi este arbitrată de maestrul FIDE Nicolae Doroftei. Ediţia 2009 a turneului final al Campionatului Naţional de şah rezervat sportivilor seniori nevăzători, competiţie organizată de Filiala Brăila a Asociaţiei Nevăzătorilor, în perioada 30 octombrie - 8 noiembrie, a reunit la start 12 şahişti din ţară, printre concurenţi numărându-se şi campionul en titre, Dacian Pribeanu, maestru FIDE, precum şi o reprezentantă a sexului frumos, Dorina Florea din Bucureşti, candidat maestru în şah la fel ca şi alţi doi finalişti, Mihai Irimia din Rm. Vâlcea şi Alexandru Piroşcă din Cluj.
După primele trei runde în clasamentul general provizoriu al turneului pe primele două poziţii, cu câte 2,5 puncte fiecare, se află campionul ultimelor nouă ediţii, Dacian Pribeanu şi jucătorul de categoria a II-