Ca toate bolile virale eruptive ale copilăriei, rubeola a fost subestimată comparativ cu rujeola. Aparent, aceasta din urmă prezintă o răspândire mai mare, manifestări clinice mai severe, o evoluţie potenţial mai gravă, complicaţii mai numeroase.
Cu timpul, s-a constatat însă că rubeola este o boală frecventă, corectitudinea statisticilor fiind influenţată de numeroasele cazuri subclinice, cu simptome mai puţin evidente. De asemenea, dacă evoluţia rubeolei este, în general, uşoară, mai ales la copii, ea este un adevărat pericol medical şi social în cazul contaminării (având drept consecinţă o infecţie aparentă sau nu) femeilor însărcinate. În aceste cazuri, se produce rubeola congenitală, cu efecte devastatoare asupra produsului de concepţie.
Prin aer
Rubeola este o boală virală, răspândită mai ales pe cale aeriană, prin picături încărcate cu particule infecţioase, emise de bolnav prin tuse, strănut, respiraţie sau folosind în comun cu alte persoane aceeaşi veselă. O altă cale este transmiterea de la mamă la făt. Bolnavul este contagios cu şapte zile înainte de apariţia erupţiei şi încă o săptămână după ce aceasta dispare. În mod paradoxal, copiii cu rubeolă congenitală sunt contagioşi încă mult timp (luni) după naştere. Cele mai numeroase cazuri apar primăvara şi iarna.
De regulă, copiii fac forme uşoare de boală, uneori fără instalarea erupţiei. Adulţii fac, de obicei, forme mai severe. Determinările serologice sistematice la adulţi au detectat prezenţa anticorpilor la persoane care nu prezentau în antecedente boala, ceea ce arată că formele inaparente au o frecvenţă ridicată, la aproximativ 30%-50% dintre cazuri. Această particularitate ridică mari probleme epidemiologice.
După o perioadă de incubaţie de două-trei săptămâni, urmează instalarea insidioasă a simptomelor: ascensiune febrilă moderată, dureri de ca
