Până în 2011, consorţiul Nokia Siemens Networks intenţionează să economisească 500 de milioane de euro, ca urmare a aplicării unui plan de restructurare. De asemenea, o serie de produse vor fi comercializate la preţuri mai mici. Sursa: Reuters
La nivel mondial, consorţiul va concedia 64.000 de persoane, adică sub 10% din numărul total al salariaţilor. De la 1 ianuarie, afacerile vor fi restructurate. Dacă acum compania este structurată pe cinci linii de business, urmând ca numărul acestora să fie reduse la trei, potrivit Dow Jones Newswires.
Nokia operează în România fabrica de la Jucu. Iniţial, aici au fost angajaţi 500 de muncitori, numărul urmând să crească anul acesta la 3.500.
Operatorii telecom au redus investiţiile, astfel că veniturile furnizorilor de echipamente de telecomunicaţii au scăzut. De asemenea, companiile asiatice sunt extrem de competitive, ceea ce nu are un efect benefic asupra afacerilor derulate de furnizorii europeni.
Astfel, în trimestrul al treilea, Nokia Siemens Networks a anunţat că se aşteaptă ca piaţa echipamentelor de telefonie mobilă să scadă cu 5% anul acesta, faţă de 10%, cât estimase iniţial.
CITIŢI ŞI:
Nokia are cea mai eco fabrică din România