Mai multe persoane, demne de a fi luate în seamă, mi-au reproşat un anumit lucru, adresându-mi o întrebare surprinzătoare: ce am cu Crin Antonescu?

Nu au venit cu contraargumente la argumentele mele "de a avea ceva cu Crin Antonescu", nici nu au provocat o polemică pe marginea personajului şi nici nu au dat de înţeles că ar conta liberalismul în această ecuaţie. Pur şi simplu aveau un singur "of" şi-o singură dorinţă: să nu "mă mai iau" de Crin Antonescu!

Fiind vorba de nişte persoane situate în limitele respectabilităţii - chiar dacă argumentul nu le stârneşte niciun interes - , mă simt dator să explic că e cu neputinţă ca prezidenţiabilul Crin Antonescu să nu-mi atragă atenţia. Din trei motive: 1. - structura mea de conservator este asaltată încontinuu de infinite nuanţe liberale, deci mă interesează; 2. - Crin Antonescu ne promite o lume pe care nici Dumnezeu n-a promis-o în Istorie, ci numai în afara ei; 3. - programul lui Crin Antonescu conţine un singur capitol, cu o singură acţiune, într-o singură platformă politică: înlăturarea lui Traian Băsescu.

E uşor să constaţi că între dorinţa paroxistică a lui Crin Antonescu de a-l înlătura pe Traian Băsescu, prefăcuta teamă că alegerile ar putea fi fraudate, încercarea de a atrage alegători PSD (prin intermediul lui Oprescu), lipsa de discernământ cu privire la acţiunile membrilor din propriu-i partid - pe de o parte şi funcţia de preşedinte de stat, cu parametrii complecşi şi obligaţiile ce îi incumbă, pe de altă parte, nu există absolut niciun raport logic. În schimb, Crin Antonescu, în spiritul aceleiaşi politici de promenadă şi în dispreţul valorilor clasice ale liberalismului, stabileşte cu electoratul o relaţie bazată exclusiv pe emoţie, adică pe lipsa totală de raţiune, respectiv pe afirmarea iraţionalului ca piesă de rezistenţă. Dacă domnul Crin Antonescu doreşte să ajungă pre