Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statele Unite: Barack Obama l-a felicitat pe Hamid Karzai

Publicat in Adevarul, marți 3 noiembrie 2009 ·

Barack Obama l-a felicitat luni pe Hamid Karzai pentru realegerea sa în funcţia de preşedinte al Afganistanului, dar l-a avertizat că aşteaptă acţiuni împotriva corupţiei şi haosului tot mai mare în această ţară, în care SUA ar putea trimite câteva mii de militari suplimentari, comentează AFP. În pofida acestei veşti din Afganistan, Casa Albă nu a anunţat dacă decizia lui Obama asupra suplimentării trupelor va fi mai rapidă.

Preşedintele american a avut o convorbire telefonică, luni, cu Hamid Karzai. El a spus că l-a felicitat şi i-a transmis intenţia sa de a continua să coopereze cu viitorul Guvern afgan.

Dar preşedintele american i-a semnalat în termeni mai puţini diplomatici, unui lider a cărui legitimitate a fost sever afectată de fraude electorale, că este necesar ca lucrurile să se schimbe.

Washingtonul, care a îndepărtat de la putere, la sfârşitul lui 2001, regimul talibanilor, este principalul susţinător al lui Hamid Karzai, în pofida faptului că administraţia Obama nu şi-a reţinut criticile faţă de acesta în ultimul an, şi a furnizat două treimi dintre cei 100.000 de militari străini care susţin Guvernul de Kabul.

"Acest moment trebuie să fie unul în care începem să scriem un nou capitol, fondat pe o mai bună capacitate de guvernare, eforturi mai serioase pentru eradicarea corupţiei, eforturi comune pentru antrenarea forţelor de securitate afgane", a declarat Obama, într-o apariţie în faţa presei alături de de premierul suedez, Fredrik Reinfeldt.

"Mi-a dat asigurări că înţelege importanţa acestui moment. Dar, aşa cum i-am spus, dovada nu sunt cuvintele, ci faptele", a continuat preşedintele american.

Finalul acestui proces electoral confuz, care a durat peste două luni, a ridicat un obstacol major în faţa unei decizii foarte aşteptate din partea lui Obama cu privire la suplim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum o ora
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum 24 minute
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 45 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

25°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°