Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stimaţi candidaţi, merci mult că existaţi

Publicat in Vox Publica, marți 3 noiembrie 2009 ·

Acest post este dedicat tuturor celor care tot comentează împotriva campaniilor electorale.

Nu ştiu ce ne-am face fără campanii electorale. Cel mai probabil că fără ele ne-ar fi extraordinar de greu să parcurgem etapele necesare unei creşteri democratice organice. Pentru că aceste perioade de tumult patriotico-politic sunt cele care ne arată la adevărata lor (non)valoare liderii clasei noastre politice. Lucru pentru ca le sunt profund recunoscător. Campaniilor, nu candidaţilor.

În condiţii să le zicem normale, adică în extra campanie, politicienii nu sunt cei mai apetisanţi din lume. Adică se ceartă, nu zic nu, dar nu prea scot pe tarabă promisiunile cu care vom ajunge din urmă Germania şi vom depăşi lejer Marea Britanie. În condiţii de scandal e uşor să fi politician. Că doar o iei pe ba pe-a mă-tii în gură şi îi dai înainte. Nu trebuie să aduci nimic constructiv, ci doar să distrugi.

În campanie însă, oricât de mizeră ar fi, tot trebe să aduci mistria şi polobocul în discuţie, pe ideea că trebe măcar să mimezi că vrei să construieşi ceva. Ei bine, în aceste momente îi vedem la adevărata lor (non)valoare. Pentru că promisiunile cu care vin ne fac, dacă suntem relativ binedispuşi şi cu o bere în mână, să zâmbim. Pentru că alea nu sunt promisiuni, sunt înjurături de-a dreptul. Adresate nouă, pulimii. Fireşte…

Pe undeva îi şi înţeleg. Adică pe fondul unei vânzoleli politice declanşate de Băsescu şi întreţinute constant de el şi de toate celelalte partide (care s-au aruncat la momelile băsesciene precum un căţeluş salivând la freesbee) e şi greu să aduci pe agendă ceva care să se audă pe zgomotul politicianist de fundal.

Aşa că exagerează. Cu rezultatul că împing toată faza asta cu mesajele constructive într-un derizoriu absolut. Cu rezultatul că ceea ce le rămâne de făcut este să se înjure. Cu rezultatul că ne scârbim din ce în ce mai tar

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum 46 minute
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum o ora
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

Companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilo

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum o ora
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Un celebru propagandist al lui Putin, în moarte clinică. Ce a mărturisit soția sa, redactor șef al Russia Today

Adevarul acum 54 minute
Regizorul de film rus Tigran Keosayan, cunoscut ca un fidel propagandist al lui Putin, este în moarte clinică. Anunțul a fost făcut de soția sa, redactorul șef al Russia Today, Margarita Simonyan.

Miniștrii Mediului și Energiei au sesizat DIICOT privind apariția unor știri false care spuneau că România va dărâma barajele de pe râuri

HotNews acum o ora
Cei doi miniștri semnalează că unele persoane au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Astfel de acțiuni afectează securitatea naționa

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum 2 ore
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Trei producători de ciment, amendați cu 43,7 milioane de euro pentru că s-au înțeles asupra prețurilor. Chirițoiu: Prețurile au crescut față de țările vecine

HotNews acum 2 ore
Holcim Romania, Romcim și Heidelberg Materials România au fost amendate cu peste 217,9 milioane de lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor, a anunțat joi Consiliul Concurenței. Cei trei producăto

Mihai Tudose despre candidatura lui Crin Antonescu: am stabilit foarte clar să avem candidat comun

Mediafax acum o ora
Mihai Tudose, unul dintre liderii PSD, a confirmat joi că partidele din cadrul coaliţiei de guvernare vor avea un candidat comun la alegerile prezidenţiale. Tudose a mai spus că nu sunt disensiuni în PSD pe această temă. Candidatul va fi aprobat înt

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/16°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

13°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

17°
joi

9°/17°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°