Ca şi în alte cazuri, această premieră ne-a dezvăluit o hibă a Constituţiei: inexistenţa unor termene precise pentru îndeplinirea paşilor de urmat după căderea guvernului.
Marţi, 13 octombrie 2009, ca urmare a unei Moţiuni de cenzură depuse de PNL-UDMR şi sprijinită de PSD, Guvernul minoritar Boc 2 cade.
Potrivit articolului 110, aliniatul 4 din Constituţie, Guvernul Boc rămâne în funcţie ca guvern interimar până la depunerea jurământului de noul guvern. Cu o activitate redusă la îndeplinirea doar "a actelor necesare pentru administrarea treburilor publice", guvernul interimar nu poate emite ordonanţe de urgenţă şi proiecte de legi. E limpede că e un guvern de avarie, lipsit de forţa necesară unui guvern în stare să rezolve marile problemele ale ţării.
Miercuri, 4 noiembrie 2009, Parlamentul e convocat pentru a acorda votul de încredere Guvernului Lucian Croitoru. Există toate datele ca acest guvern să cadă. Asta înseamnă reluarea tuturor procedurilor constituţionale pentru formarea unui nou guvern: consultări la Cotroceni, desemnarea premierului de către preşedinte, alcătuirea listei şi a programului, discutarea miniştrilor în comisiile parlamentare, votul de încredere.
Admiţând însă şi faptul că Guvernul Croitoru va trece, putem constata însă că, în aceste vremuri de criză, cu obligaţii precise de legiferare din partea FMI, România a avut timp de aproape o lună un guvern de avarie.
Principala cauză rezidă în încăpăţânarea preşedintelui de a nu desemna premierul care, în urma consultărilor cu partidele parlamentare, se contura ca fiind în stare să obţină votul de încredere în Parlament. Desigur, dacă preşedintele l-ar fi desemnat pe Klaus Johannis, e greu de crezut că membrii Coaliţiei de la Grivco ar fi dovedit aceeaşi unitate din momentul propunerii lui Klaus Johannis. PSD, cel puţin, a acceptat cu nodur
