Acţionarul majoritar al firmei Organe de Asamblare din Braşov, SIF 3 - Transilvania, a aprobat luni o nouă majorare de capital, de şapte milioane lei, la producătorul de şuruburi, lanţuri şi arcuri, banii fiind necesari pentru finanţarea programului de investiţii. Decizia a fost luată în AGA, iar dacă toate acţiunile vor fi subscrise capitalul firmei va creşte cu 26%, de la 27,2 milioane lei la 34,3 milioane lei.
Aceasta este a doua majorare de capital realizată de SIF Transilvania la Organe de Asamblare, după o suplimentare de trei milioane de lei în luna iulie ( CITEŞTE AICI) .
Pentru suplimentarea capitalului, Organe de Asamblare va emite 2,8 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei, care vor fi oferite spre subscriere acţionarilor, se arată într-un comunicat al firmei remis pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti.
Preţul la care vor fi cumpărate noile acţiuni, respectiv 2,5 lei, este de 4,8 ori mai mare faţă de cotaţia titlurilor firmei pe piaţa Rasdaq, de 0,52 lei. Cel mai recent transfer cu acţiunile Organe de Asamblare a fost realizat la 29 iulie, când preţul a crescut cu 6,12%, la 0,52 lei.
Decizia a fost aprobată cu votul a 96,64% dintre acţiunile firmei, respectiv de SIF Transilvania. Potrivit celor mai recente raportări, SIF Transilvania deţine 94,64% din acţiunile Organe de Asamblare.
Titlurile nou emise vor putea fi cumpărate de acţionari în termen de şase luni de la data publicării deciziilor AGA în Monitorul Oficial.
Acţiunile care vor rămâne la finalul primei perioade de subscriere vor putea fi cumpărate, în termen de zece zile, de acţionarii care au participat la prima etapă.
La cel mai recent preţ de pe Rasdaq, de 0,52 lei, Organe de Asamblare are o capitalizare de cinci milioane lei .