Preşedintele Barack Obama găzduieşte marţi, la Casa Albă, summitul Uniunea Europeană - Statele Unite, pe agenda căruia se află subiecte precum schimbările climatice, criza economică şi financiară şi operaţiunile NATO din Afganistan, informează Jakarta Post. Joe Biden, vicepreşedintele american, îi va întâmpina pe reprezentanţii UE, înaintea întâlnirii acestora cu Barack Obama. Cele două părţi urmează să prezinte noua iniţiativă de cooperare în domeniul eficienţei şi securităţii energetice.
Citiţi şi:
Oficial ONU despre climă: "Liderii lumii au dat la o parte ştiinţa. Fiecare îşi apără interesele"UE ar putea finanţa curse charter pentru expulzarea imigranţilor ilegaliStatele Unite: Barack Obama l-a felicitat pe Hamid Karzai
Reuniunea are loc cu o lună înaintea reuniunii cruciale privind schimbările climatice, ce se va desfăşura sub egida ONU, la Copenhaga, în decembrie.
Uniunea Europeană este reprezentată la Washington de premierul suedez Fredrik Reinfeldt, preşedintele în exerciţiu al UE, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso şi Înaltul Reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună Javier Solana.
De asemenea, din delegaţia europeană mai fac parte vicepremierul suedez Maud Olofsson şi şeful diplomaţiei suedeze Carl Bildt, precum şi comisarii pentru relaţii externe, energie, ştiinţă şi cercetare, precizează un comunicat al preşedinţiei suedeze a UE.