Marea Britanie cunoaşte, alături de alte ţări dezvoltate, cea mai severă criză economică de la Marea Depresiune dintre anii 1929-1933; autorităţile au fost nevoite să injecteze lichidităţi masive în economie (să tipărească practic bani), să cheltuiască mari fonduri publice pentru a evita o prăbuşire a întregului sistem financiar. În esenţă, în acelaşi mod s-a procedat în SUA şi în alte ţări din UE.

Trecem printr-o perioadă, care dincolo de mari incertitudini şi dificultăţi, a pus în discuţie întreg sistemul de reglementare şi supraveghere a sistemului financiar. În acest context, guvernatorul Mervyn King, al băncii centrale a Marii Britanii, a făcut o observaţie care a stârnit o reacţie furibundă din partea unor exponenţi de vază ai industriei financiare din Londra (din City); el a remarcat că este necesară o despărţire a operaţiunilor obişnuite, ale băncilor comerciale, de cele "speculative", de aşa-numitul "investment banking" (care implică asumarea de riscuri excesive).

Altfel spus, guvernatorul King susţine că este contraindicat din punct de vedere a fiabilităţii sistemului financiar ca băncile (ce deservesc populaţia, firmele) să se angajeze în operaţiuni riscante, mai ales când baza lor de depozite este formată din depuneri ale clienţilor. Şi în SUA, Paul Volcker, fost şef al Fed-ului (banca centrală a SUA), care conduce "The National Economic Recovery Board" (Consiliul Naţional pentru Relansare Economică) - o instituţie mandată de preşedintele Obama să exploreze cele mai bune căi pentru lupta contra efectelor crizei şi revenirea la normalitate - a recomandat o măsură similară.

Adică, ambele eminenţe cenuşii din lumea finanţelor mondiale pledează pentru revenirea la modelul legislaţiei Glass-Steagall Act, care a fost adoptată dincolo de Ocean după Marea Depresiune (şi care a realizat separarea evocată mai înainte). În SUA, su