Două variante ale piesei lui Eugène Ionesco au putut fi văzute până acum în cadrul Festivalului Naţional de Teatru din Bucureşti. A treia este programată sâmbătă. Compania franceză Les Intempestifs, Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj şi Teatrul German de Stat Timişoara oferă interpretări diferite ale capodoperei ionesciene. Singura trupă străină invitată la ediţia cu numărul 19 a prezentat o variantă curajoasă a piesei, cu un final fals, care a smuls mai multe zâmbete în sală, decât montarea însăşi. După moartea dramaturgului şi regizorului francez Jean-Luc Lagarce, care a montat piesa în 1992, echipa lui a decis să marcheze ziua în care acesta ar fi împlinit 50 de ani prin reluarea succesului care-i purta semnătura.
François Berreur, unul dintre colaboratorii săi, a refăcut montarea în mod identic şi a repus-o în circuitul teatral, în 2006. Spectacolul are o evoluţie calitativă pozitivă, fructificând discret, dar eficient, momentele cheie ale piesei, în stilul unui serial de televiziune, cu momente întrerupte pentru o publicitate inexistentă.
Derapajul se petrece în afara spectacolului propriu-zis, în prelungiri, când regia oferă un deznodământ surpriză - de fapt, o înlănţuire de finaluri posibil-absurde (în care, de obicei, spectatorii nemulţumiţi sfârşesc ucişi de gloanţele producătorilor). Din păcate, atitudinea ludic-ireverenţioasă a lui Lagarce nu se ridică la înălţimea scrierii lui Ionesco.
Este singurul moment în care reprezentaţia calcă strâmb. Când merg pe firul textului lui Ionesco, actorii nu-şi pierd echilibrul. De fapt, este cea mai bună distribuţie dintre cele trei care recompun în festival măcelul lingvistic din piesă. Actorii francezi sunt cei mai experimentaţi, fiind cu o clasă peste cei români.
Dar Tompa Gábor vine cu ceva în plus faţă de creaţia lui Lagarce, compensând decalajul de exp