Metz este un oraş colorat: ziduri, pieţe, grădini, maluri, bărci, caldarâmul – toate au culori simbolice şi variate. Oraşul este aşezat mai aproape de Germania şi de Luxemburg decât de Paris. L-am descoperit în toamna aceasta cu o bucurie amplificată de faptul că, pas cu pas şi detaliu după detaliu, îmi contrazicea aşteptările. Acolo unde ochiul furat de culorile suprafeţelor alunecă-n clişee, cetatea franco-germană m-a atras prin alăturările sale aparent imposibile, mediind solemnităţi istorice vizibil tensionate.

Pentru că Metz-ul are o lungă istorie: metaforic vorbind, ea închide într-însa multe din simbolurile şi traumele întregii Europe. Locuit încă din Epoca bronzului, aşezare cu rang de oppidum în Galia, oraş roman important (râul, Mosella, e navigabil, drumurile comerciale spre Europa nordică pot trece pe-aici...), Metz a fost devastat de oamenii lui Attila în 451, pentru a se ridica din cenuşă ca oraş-capitală al regatului merovingian al Austrasiei, leagănul Carolingienilor.

Labirinturi pentru turişti grăbiţi

A devenit apoi un oraş însemnat al Sfântului Imperiu Romano-German, continuând să vorbească franţuzeşte! Un asediu legendar l-a „arondat“ Franţei, în 1552: oraş episcopal, oraş de graniţă, oraş fortificat în consecinţă. Germania l-a mai anexat din 1871 în 1918 şi din 1940 până în 1945. Nu numai istoria fratricidă a Alsaciei şi a Lorenei stă scrisă în zidăria cetăţii, ci chiar neistovitele conflicte europene.

Dacă despre vremurile vechi vorbesc muzee bogate şi statui la tot pasul, ultimele două secole de convieţuire germano-franceză stau scrise în arhitectura „dialogică“ a celui de-al doilea cerc al oraşului (primul cerc, cel medieval, pietonal şi comercial, concentrează pe caldarâmul neregulat, în labirinturi pentru turişti grăbiţi, epitomul cetăţii occidentale reîncărcate simbolic în postmoderni