„Când Iliescu apare, soarele răsare”. Şi s-a făcut „lumină” pentru liniştea românilor care se simţeau ameninţaţi de extremistul Vadim Tudor.

Butada anilor 90 născută din capitalul de simpatie pe care unii români l-au investit în Ion Iliescu, prizonieri ai vechiului model paternalist, revine după dezamăgirea provocată de guvernarea de dreapta şi în contextul divizării acesteia la alegerile din 2000. Confruntanţi cu ipostaza ingrată de a opta în finală între fostul preşedinte şi liderul PRM, românii îl votează din nou pe Ion Iliescu.

Revenirea acestuia la Palatul Cotroceni va aduce patru ani de dominaţie a „partidului-stat”, paradoxal, într-o ţară care are, în continuare, ca principală ţintă integrarea în familia statelor cu democraţie consolidată.Frontul Salvării Naţionale îmbrăcase între timp haine europene, cu eticheta Partidul Social Democrat. Hainele erau schimbate, năravurile mai puţin. „Dă-o în p... mea de democraţie. Vreţi democraţie?”, sunt vorbele unui baron PSD, pe numele lui Marian Oprişan, aruncate într-o discuţie cu un ales local al opoziţiei şi surprinse de presă, prin intermediul unor înregistrări.

Sărac şi cinstit, cel care decretase „proprietatea un moft”, Iliescu descoperă în acest mandat „capitalismul de cumetrie”, sintagma ce va marca guvernarea Năstase.

Ciocul mic!

Aflat la ultima strigare a istoriei pentru ocuparea principalei funcţii în stat, Iliescu se mărgineşte la a se disocia, din când în când, de partidul-stat care controlează toate resursele şi care este acaparat de baronii săi locali. Cu seninătatea unui preşedinte pentru liniştea românilor el remarcă modul în care capitalismul se reduce la afaceri de familie întreprinse evident în interiorul cercului puterii, spre profitul baronilor PSD şi în dauna publicului. Iliescu îl susţine pe Adrian Năstase ca premier, chiar dacă intră