Paul Georgescu (7 noiembrie 1924 " 18 octombrie 1989)

Cu un talent literar, o limbă şi o minte demne de cei mai buni scriitori munteni născuţi la Haimanale şi pe Negustorii lui Kir Ianulea, putea fi oricînd la nivelul lui Lunacearski în cultură şi Philby, în cuminecătură; leninist convins, ar fi vrut să fie, într-o lume ideală, troţkist sau, şi mai bine, anarhist; marxist pînă la dogmă, luase două voturi de blam fiindcă nu-şi ţinuse gura vorbind de rău conducerea realist-socialistă a culturii; nu vedea nici o legătură între marxism şi realismul socialist; realist, nu-i suporta pe Balzac şi Zola şi îi punea cel mai sus pe Joyce, Proust şi Kafka; îşi scria romanele care, cică, se petreceau în urmă cu 50 de ani, ţinînd lîngă el pe masă Ulise.

Fascinant pentru cei inteligenţi " unul dintre ei, de la Paris, îi diagnosticase o "schizofrenie a talentului" ", antipatizat pînă la ură de proşti, jidănit din cauza vehemenţei sale antilegionare (aici nu exista ambiguitate: "pînă aici!"), fiu de burghezie intelectuală a unui tîrg sofisticat din cîmpie, trădîndu-şi de mult, din ilegalitate, clasa, accepta şi apăra regimul, dispreţuindu-i pe toţi oficialii lui; îi spiona permanent, punînd mai presus de toate " cu un soi de junimism foarte agreat " anecdota bucureşteană aprigă, bine articulată, excelent povestită; geniul oral rivaliza cu labirintul moral. Congestionat la orice egalizare între Hitler şi Stalin, de unde faima sa de stalinist (cu mult înainte de a o fi scris John Le Carré, "Monsieur Paul" o spusese calm: "Stalin i-a salvat pe toţi capitaliştii!"), lansase la Gazeta literară prima promoţie de critici, poeţi şi prozatori " Matei Călinescu, Nichita Stănescu, Gabriel Dimisianu " curat antistalinişti; adora talentul, de la Radu Petrescu, Agopian pînă la Cărtărescu " detesta, cu o siguranţă în detectare de copoi fin, mediocritatea păşunistă şi naţionalistă