În magazinele de animale puteţi avea surpriza de a găsi, pe lângă căţei şi pisici, iepuraşi de casă, care pot fi adevăraţi prieteni ai familiei. Aceşti iepuri domestici sunt descendenţi ai iepurelui european. Datorită îngrijirii atente de care au avut parte de-a lungul a 200 de ani, iepurii domestici sunt întâlniţi acum în peste 30 de specii şi 100 de varietăţi.

Iepurii domestici, precum cei de Angora, sunt bine cunoscuţi, alţii, precum gigantul flamand, havana sau albastrul american, fiind mai puţin răspândiţi. Conform site-ului www.zoopedia.ro, toţi aparţin ordinului Logomorfelor, ceea ce îi face să fie rude cu iepurii de câmp, în general mai mari, sau cu micuţii pika asiatici. Iepurii de câmp şi iepurii de casă pot fi greu de deosebit, ambii având urechile lungi şi coada scurtă, dar sunt specii distincte.

Dacă puii proaspăt fătaţi au blană şi ţopăie, atunci aveţi de-a face cu iepuri de câmp. Puii de iepuri de casă sunt orbi, fără păr şi neajutoraţi la naştere.

Iepurele de casă s-a obţinut cu 6.000 de ani în urmă, prin domesticirea iepurelui de vizuină. Vestigiile arheologice confirmă domesticirea iepurilor în Spania, de unde s-au răspândit în Asia şi restul Europei.

Aspect general

Făcând abstracţie de multitudinea de rase, iepurele este înzestrat cu urechi lungi, ascuţite la vârf, late la bază şi culcate pe spate, fiind ridicate la orice zgomot perceput. Are capul ovoidal, alungit, cu un botic lat şi bine evidenţiat. Ochii mari, rotunzi, migdalaţi, de culori variate, în funcţie de rasă, prezintă mişcări ample. Buza superioară este despicată pe linia mediană, fiind una dintre particularităţile speciei. Musculatura membrelor posterioare este foarte bine dezvoltată, punând în evidenţă o coapsă generoasă. Labele membrelor posterioare sunt mult mai bine dezvoltate şi mai late în comparaţie cu cele din faţă. Coada este scurtă,