Angajatorii ar putea fi obligaţi să înregistreze contractele de muncă înaintea începerii activităţii angajaţilor. Propunerea aparţine Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), având scopul de a diminua munca la negru.
Ministerul Muncii vrea să modifice cadrul legislativ, astfel încât angajatorii să fie obligaţi să înregistreze contractele individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor anterior începerii activităţii. Cei care nu le vor declara vor fi amendaţi. MMFPS a supus dezbaterii publice un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 161/2006 privind întocmirea şi completarea
Registrului general de evidenţă a salariaţilor, "cu scopul de a contribui la diminuarea muncii nedeclarate, la integrarea unui număr cât mai mare de angajaţi nedeclaraţi în economia formală şi reducerea pericolului pe care-l generează munca ilegală pentru toate domeniile economico-sociale". Iniţiatorii proiectului de HG precizează că în urma analizei efectuate a rezultat că este necesară modificarea cadrului legislativ existent pentru a putea creşte numărul de controale şi eficienţa acestora.
PREVEDERI
Proiectul prevede obligaţia angajatorilor de a înregistra în Registrul general de evidenţă a salariaţilor elementele de identificare a tuturor salariaţilor: nume, prenume, CNP, data angajării, funcţia conform specificaţiei COR sau altor acte normative, tipul contractului, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii de către salariat. Documentul pus în dezbatere publică mai prevede înregistrarea în registru a datei şi temeiului încetării contractului individual de muncă la data încetării acestuia, obligaţia de a transmite registrul la inspectoratul teritorial de muncă cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către primul salariat şi, ult